“VIAŢA RELIGIOASĂ HAZARDATĂ ŞI SECRETĂ A DOAMNEI NEAGA A FOST DESIGUR HĂRĂZITĂ DE LOCUL RETRAS AL COPILARIEI SALE  ŞI DE REFUGIUL  FAMILIAR : SĂTUCUL BUDA CRĂCIUNEŞTI”.

 

 

AICI A COPILĂRIT ŞI MAI ALES AICI ŞI-A REFĂCUT PALATUL DE REŞEDINŢĂ, MAI TÎRZIU DUPĂ CĂSĂTORIA CU SOŢUL SĂU ,CARE A FOST NUMIT DOMN AL ŢĂRII ROMÂNEŞTI DE CĂTRE TURCI LA 11 ANI (LA INTERVENŢIA MĂTUŞII SALE DOAMNA CHIAJNA) , CARE INTERVENISE CU SUCES ŞI PENTRU COPILUL SĂU, FĂCÎNDU-L DOMN AL MOLDOVEI ,ŞI AL MAMEI SALE O ITALIANCĂ STABILITĂ  ÎN FANAR ( ECATERINA SALVAREZZO PE NUMELE SĂU DE DOAMNĂ, din 1558 soţie a viitorului Domn Muntean Alexandru II Mircea zis  şiOaie seacă   ) Prima domnie, ca voievod-copil, s-a desfăşurat sub tutela mamei sale, Doamna Ecaterina Salvarezzo, şi s-a încheiat cu mazilirea lui de către sultanul Murad al III-lea (în iunie 1583), în favoarea domnitorului Petru Cercel. A murit în l601 ( Mihnea Turcitul), după o lungă mazilire la Tripoli în Libia .Mama sa murise în 1590 tot la Tripoli .

 

 

 Sătucul Buda Crăciuneşti este acum încă nerisipit şi se păstrează încă pe acelaşi loc, uneori golaş sau bine împădurit,  în cercul dealurilor care desemnează mereu Caucalandul de poveste ( vezi istoricul roman Ammianus Marcellinus ) este nespart şi rămas o minune circulară a Carpaţilor de curbură..cu o mare influenţă etnică, ( mai ales de origină

 saşă ! )

 

 Şi aşa şi este !

 

 Aici în Cislău au rămas urmele adevăratului Caucaland,aşa cum se referă istoricii sau literarii sobri de mai târziu ( A.Marcellus sau Odobescu , veşnicul povestitor )

 

 Acest Caucaland , în sens de vatră a tuturor copiilor Goţi scandinavi, mai folositoare în primele secole ale noului mileniu I , cînd încă erau nomazi ( insecolele II si II aveau ostrogoti o tara (Uium ) şi regi

( Athanaric şi Ermanaric ) .

 

Acest Caucaland montan şi primitor, complect izolat cu exteriorul a ademenit-o şi pe Doamna Neaga, ajutînd-o să se schimbe şi mai ales să se apere, de soarta sa .

 

 Vizigoţii au folosit Aşezarea Caucalandului pînă la plecarea în Spania,iar Ostrogoţii cîteva secole mai tîrziu ( înainte de plecarea în Italia pentru a forma primul imperiu roman de vest de origine gotică  pe coasta Adriaticii la Ravenna) , ascunzînd la Pietroasele timp de secole o mare comoară de aur şi pietre preţioase: Marele tezaurCoşca cu pui” , comoara lui Athanaric.

 

 

Viaţa doamnei  Neaga a continat sub semnul STEJARULUI : a se vedea că putea să însemne şi tăria omenească, şi înţelepciune şi prolificitate maximă şi puteri înzecite să dăinuiască pe acest pămînt .

 

Le-a manifestat cu dărnicie şi prisosinţă în anii maturi ce au urmat căsătoriei sale şi încercărilor vieţii, din ce în ce mai aventuroase şi mai potrivnice , care au urmat .

 

Bărbatul ( Domnul  Mihnea II, zis Turcitul ) a fost silit să se turcească sub mai mulţi sultani ( ultimul care şi l-a exilat a fost Murat al III–lea) în Tripoli , unde a şi murit în 1601, fără a fi jelit decât de soţie, nici vorbă de popor sau de egalii ce i-au urmat la tron , sau de istoricii care nici nu s-au sinchisit să-l proslăvească şi să-l considere demn de a fi  erou de roman sau  de nuvelă, alături de soţia sa şi de familia sa .

 

Pentru biserica ortodoxă nici nu putea  să fie vorba , potrivit cu vremurile vitrege era permanent un personaj uitat şi hulit, demn de dispreţul public !

 

Dar el pornise în domnie la 11 ani ( dupa alţii la 13 ani ) , sub tutela (regenţa) mamei sale, o ialiancă Ecaterina Salvarezzo, stată la Fanar, în aceste timpuri , devenită apoi în anul 1958 ,  soţia lui Alexandru II Mircea, domnitorul Munteniei . Posibil,( sigur ) ca bunicul său să fi fost Mircea Ciobanu, un cunoscut Domn anterior  şi soţul Doamnei Chiajna .

 

 Erau timpuri cînd o doamnă Chiajna,zisă în poloneză, Despina de fapt,se lupta la fel pentru fiul ei şi a continuat să-şi cheltuiască banii în acest îndoelnic mod şi mai tîrziu, chiar pentru alte rubedenii : pentru nepotul

( fiul Doamnei Neaga ) un Radu Mihnea şi alţii , necontenind aşa cum ne spune Odobescu în nuvela “Doamna Chiajna” în faţa lui Ştefan Tomşa, care a şi folosit buzduganul, iute omorând-o !

 

Din copilărie iute a trecut Domnul şi soţul lui Doamna Neaga , de la Buda Crăciuneşti , unde îşi aveau conacul sub forma unui Palat întărit , ţinând prin preajmă  „Mănăstirea ANINOASA” cu stejarul care atunci avea 7oo de ani în interiorul mânăstirii, acum având la tăiere un trunchi gros ( de peste 5 metri diametru ) şi stând sub ierburi alături de cărămizile de  fundaţie ale palatului, aşteptând alte vremuri .

 

Facem socoteala vârstei stejarului la peste 8oo de ani la moartea  Doamnei Neaga, şi dărâmarea cea dintăi, a Mânăstirii Aninoasa la cutremurul din veacul al VII-lea .)

 

Notă ( are acum vârsta de looo de ani ,contemporan cu anii 6oo-7oo ai Erei creştine ).

 

 

Stejarul şi înţelesul denumiri de Buda Crăciuneşti.

 

În acest caz denumirea de Buda Crăciuneşti este o definiţie şi o urmare oglindită fără de voie în viaţa ciudată şi chinuită a Doamnei Neaga pereche cu al său soţ Mihnea al doilea Turcitul. Stejarul ocrotit până îi crescuse trunchiul de 5 metri în diametru grosime , era o minunăţie !

 

Te îndemna să te gândeşti că benefica mântuire nu a ajutat-o deloc pe magnifica doamnă şi pe soţul ei..

 

 

Dar a ajutat-o în privinţa „cabalei gotice” iscusit ascunse posterităţi şi lumii întregi.

 Dar aşa ne dăm seama  de puterea unei înţelegeri etnice şi familiare( got scandza ) a cărei taină a fost dusă în mormânt de autori.

 

 

Aceşti nomazi goţi , ştiau ce pot ascunde privirilor omeneşti, ştiau să facă tuneluri trainice din mortatar fiert (var fiert amestecat cu nisip cald) fiert sub aşezări,( sub cetăţi ) ,drumuri ocolitoare pe sub pământ care te puteau duce de la cetatea Haleş, la cetatea Lapoş şi de acolo la  Teleajen la minele de sare  şi la minele de sare din Vălenii de Munte, Prahova şi spre drumul  neumbat de oricine, spre Braşov şi Ardeal .

 

 

Că Buda Crăciuneşti ,aşa retrasă cum era  din totdeauna , era o societate de stăpâni  mai altfel aşezaţi, este  vremea să o simţim şi să o considerăm ca atare : un sătuc retras ce găzduia o curte medievală care avea o îndeletnicire botanică şi etnică minunată: Stejarul falnic, păstrat nedomolit în explozia vegetală, pe care o manifesta,şi o înrurea şi întegii suflări omeneşti de loclanici .

 

Moştenit din străbuni , alături de religia ortodoxă păstrată de către aspra Doamna Neaga, iată un cumul de dovezi  de ambiţie şi de încrîncenare nedomolită faţă de soartă, păstrate în curbura Carpaţilor de sute de ani.

 

 

 De ce Buda ?

 

Pentru înţelesul exact este de intim, de familiar,de ascuns străinilor,o adevărată budă, deci un adevărat loc izolat unde rămâi gol cu tot ce apraţine corpului tău, ascunzi în secret tot ce vrei să nu se ştie, tot ce vrei să fie păstrat aşa cum este din veacuri ,de demult.

 

Şi aşa se şi dorea de către familie, de către tatăl său clucerul Vlaicu, meşteşugit vânător şi apărător de incursiuni tătăreşti pe cai iuţi pe drumul care mergea spre Braşov şi în Ardeal.

 

Pentru aceasta i s-a dat în păstrare Caucalandul de lîngă Rumceni, numele mai vechi al Cislăului, şi i s-a încredinţat o moşie întinsă şi strategică, ocrotind şi punând capac pe drumul spre Ardeal : satele Aluniş, vechea mină de chihlimbar de la Colţi, satele Lapoş şi aşezarea Cetăţuia Măgurii cu al său donjon şi galerii păstrate ani de-a rândul , cu rol de observator al drumului Buzăului . Este o mărturie descifrată şi înţeleasă .

 

 

Ce însemnă adăugarea cuvântului Crăciuneşti ?

 

Adică De Crăciun, de solstiţiu de iarnă, de maximă fertilitate, ascunziş în intimitate , departe de ochii  lumii, departe de explicaţia unui neam de tîrgoveţi locali ( primarul Cislăului ) care considera că denumirea vine de la construirea repetată a budanelor din lemn folosite drept receptacole la protejat ţuica şi mierea de comerţ ( ? ).

 

Însăşi topografia locală arată ca o pană de râpe ce se înfige adânc în trunchiul cercului de dealuri, rămănând neobservate casele sătucului !

 

 

De ce vechiul nume de Rumceni, trecând mult mai târziu în Cislău ?

 

Folosit drept pomenire de actele care vorbeau de mătuşa Doamnei Neaga, Chera, sora lui jupan Vlaicu din Rumceni ( tatăl Doamnei Neaga), decedat ( probabil ) ,înainte de însoţirea ei cu un boier oltean Vlaicu de Drăgoeşti, boier oltean ale  căror moşii nu erau pomenite în actul de căsătorie .

 

Probabil comuna aşezată pe drumul care ducea de la Nehoi şi Siriu spre Braşov şi Ardeal şi care era foarte importantă la graniţa Ardealului. Se stabilise demult o comunitate de săteni formată din români amestecată cu Goţii scandinavi şi cu ţiganii lor denumită RUMCENI , de la alint, în desconsiderare de vechii goţi , pentru că ei se credeau deasupra şi daţi în spre români, diferiţi prin statura lor la fel de mare (uriaşă) în vechime,   ajunsă aşa prin încrucişare repetată cu nomazii goţi  şi  simţirea  lor nepieritoare (genetică) de hotarnici , care apără crâncen şi avutul lor şi al Ţării unde sunt  aduşi  şi tocmiţi.

 

Pentru aceste vechi credinţe, au fost acceptaţi de împăratul Constantin cel Mare,ca pază grănicerească a celor 70.000 de soldaţi goţi şi care sau dus cu familiile lor, înainte de căderea Byzanţului, cu câteva sute de ani  în districtul Cappadocia şi Galata din Asia mică ,Turcia de azi ( rămând sub turci după venirea acestora, complect neamestecaţi cu aceştia ).

Era sâmburele cavaleriei turce numite cavlerie  de spahii .

 

Să nu uitaţi că această unică colonie gotică va rămâne acolo şi va deveni prin fertilitatea-i şi trăinicia lor caracteristică, miezul cavaleriei de spahii, folositori de arcuri şi de suliţe lungi, a diverşilor sultani turci .

 

Asta explică şarada turcirii lui Mihnea al doilea (Turcitul) şi  menţinerea legăturilor domneşti ale acestuia cu Doamna Neaga, sau crucea  aurită cu inscripţie donată de aceasta  unei Biserici din KIEV ( oraşul de stăpânire gotică, capitala regatului Oium , la începutul mileniului I şi al migraţiilor stăine ).

 

 

 

Despre  RUMCENI,aşa cum se numea satul-comuna Cislău în secolul XVI.

 

Rumceni era centrul , de fapt al Caucalandului Gotic cu tot ceea ce decurge din această situaţie: bogăţie, recunoaştere de topografie închisă  muntoasă, acoperită de păduri încâlcite şi de nepătruns şi prin cochetare cu magia gotică( neagră ) şi orthodoxă ( albă ), cu o zonă de comunicare extinsă, pentru importanţa ei continentală : cu Asia centrală prin drumul Kievului sau altminteri prin legătura ce se face cu Persia în jurul mării pontice sau Negre, cu Asia mică prin Grecia şi Bulgaria spre ţârm sau prin Byzanţ, pe uscat .

 

Vorbim nu întâmplător despre Rumceni şi despre Doamna Neaga, de sărbătoarea Rusaliilor !

 

Cum a ieşit din vorbire cuvântul alegorie RUMCENI, de ce s-a oprit acolo în acte ( 1568 despre Chera soţia boierului oltean Vlaicu de Drăgoieşti ) şi în vorbirea oficială ?

 

 

Goţii deprinşi cu numele de Caucaland şi cu înţelesul sau adânc, au înpământenit vorbirea proprie ca atitudine  de grup şi în derâdere spuneau despre comunitatea locală alcătuită din ei însăşi ( goţii nomazi deprinşi cu obiceiurile române ) rumânii deveniţi şi mai osoşi genetic, după secole de încuscrire şi evoluţie genetică cu ei , dar şi ţiganii  reţinuţi la periferia comunităţii, de altfel buni lucrători la mine şi la prelucratul metalelor, de la cupru şi aur sau argint, că alcătuiesc cu toţii  un nucleu compact de Rumceni sau “ Români  de graniţă” .

 

Au zis în derâdere şi auto-ironie, dar au simţit  şi o asocierea potrivită, mai normală, decât cuvântul de ‚budană’ legat de comerţul cu ţuică şi miere, în naşterea  denumirii de mai tîrziu, a satului Buda Crăciuneşti . 

 

 

 

Aşa pe drept ,Ammianus Marcellinus a socotit renăscut şi a  dovedit Caucalandul între Carpaţii de Curbură din zona Buzăului, având în zona Cislăului o mare asemănare prin topografia locului şi larga centură de dealuri, care se închid - deschid către cele patru puncte cardinale .

 

La Nord către Nehoiu sau aşezările Braşovului şi Ardealului, la sud către drumurile Brăilei şi ale Basarabiei şi Ucrainei ( regatul Got ‚Oium’ ) spre Est în spre alte trecători ale Carpaţilor şi spre Harghita şi Covasna ( şi ce însemnă ele acum), spre Vest spre Prahova şi spre Dunăre, Bulgaria, Serbia ( şi ce socotesc că înseamnă ele acum) cuprinzînd valea Buzăului la mijlocul său de la nord la sud.

 

 

 Aşa Cislăul a fost numit anterior şi din vechime Rumceni cuprinzînd multe cetăţi : Lapoş, Bâsca de jos , Berca şi multe Mânăstiri deseori  cu ziduri întărite : Aninoasa ,Cârnu, Barbu, Ciolanul, Bâsca de jos, Buzău şi Răteşti .

 

Mai sânt astăzi în picioare numai: Ciolanul, Cârnu, Sf.Nicolae din Bâsca de jos şi Răteşti , Aninoasa fiind dărâmată de două cutrmure  succesive şi fiindu-i desfăcute pietrele zidului de calcar , până la fundaţie de către localnici, după moartea Doamnei Neaga şi cădere în paragină a palatului întărit şi a Mânăstirii Aninoasa.

 

 

În ce priveşte rolul social al  Caucalandului ,el era prin aşezarea sa topografică o insulă de linişte benefică şi de atmosferă curată şi îmbietoare, unde hrana era din belşug şi foarte diversificată  , iar oamenii , urmaşii dacilor şi goţilor erau foarte aşezaţi şi păstrători de obiceuri, s-ar spune mereu conservatori şi de cuvânt, dar având o energie latentă şi gata să devină potrivnici, foarte deseori şi  buni soldaţi, buni apărători !

 

Toate calităţile ,deseori socotite defecte pentru goţi, erau rămase neştirbite mai târziu, ei devenind buni grănicieri,  în diferite stăpâniri trecute !

 

 

Momente albe şi negre din viaţa Doamnei Neaga .

 

 

Era născută în Buda Crăciuneşti,spre mijlocul secolului XVI şi a copilărit pe acest benefice plaiuri buzoiene ( care ar trebui să fie îndemnate să facă  mai multe acte  comemorative pentru  această bravă femeie ) .

 

O  mare domniţă  română, cu un destin şi nefericit greu şi permanent

de-a lungul vieţii sale , destin care nu   este întrecut de ce-l al Doamnei Chiajna, care moare dramatic în nuvela cu  acelaşi nume, ucisă pe loc de buzduganul domnitorului pretendent  şi învingător (Ştefan Tomşa).

 

A fost dotată de la părinţii săi : clucerul Vlaicu, tatăl un bun slujbaş pentru mai mulţi domnitori munteni, din care Mircea Ciobanu a fost cel mai crud, tăind de la începutul domniei un mare număr de boieri, de străinătatea socotea„că nu mai rămăseseră în viaţă,decât puţini boieri ”.

 

 Denumit drept poreclă şi Vlaicu ’Tatru’, deci responsabilul ameninţător al întâlnirilor cu iuţii tătari, şi păzitor al drumurilor spre Ardeal.

 

Avea pentru această slujbă un bun arc şi imaşuri largi pentru o „strânsoare”  de cai de galop . Peste sute de ani aceştia s-au înnobilat, schimbaţi în cai englezeşti pur sânge de galop ,rămânând în herghelia de la Cislău .

 

Iar mama: jupâniţa Neaga, care i-a dat şi ei şi surori sale mai mari Chera, multă dulceaţă şi multă chemare femeiască, şi  un adânc sentiment de onoare şi  responsabilitate faţă de popor ( aceasta se va vedea din toate povestirile mele,din pricini istorice, mai des consemnate din viaţa Doamnei Neaga ) .

 

Din copilărie face vizite pe cuprinsul moşiei tatălui său : vede singură ce păduri neumblat şi dese ascunde Buda de satul  Lapoş , că teritoriul satului (viitor domnesc)  este foarte ascuns privirilor şi foarte cuprins de râpe între pâraie, este într-un cuvînt ‚La fereală’, că permanent sunt  păzite-ferite de priviri de numeroşi stăjeri, aparent fiind ocupaţi cu muncile câmpului : cei mai apreciaţi şi cei mai de nădejde erau cei din donjonul de pe Cetăţuia Măgurii unde se semnalizau prin focuri venirea tătarilor sau altor duşmani, dar şi cei din-naintea drumului, alături de apa Buzăului sau cei care umpleau pădurile de la Măgura şi Ciolanu sau vestitorii de pe culmile Istriţei (Pietroasele) şi din văile Nişcovului sau din StrezeniTisău - Grăjdana ,sau  aşezare pe locul căreia se va construi în secolul XVII Mânăstirea Brebu .

 

Nu mai vorbim de drumurile oblice care duc la Aluniş sau la Fişici prin Pârscov şi Berca şi care nu  dădeau nici-o reuşită pentru duşmani, fiind foarte pustii şi mergînd prin păduri ne-umblate !

 

La mina de chihlimbar de la grunjii satului Colţi a dat ochii de ciudatele şi coloratele pietricele aurii sau negre, zicese de mare valoare şi pe care le dădeau obligat obştea  la Domnie , minerii care se trageau din goţii antici sau din ţiganii pricepuţi ( aduşi ).

 Plecau de câteva ori pe an, după ce se strângeau dăniile ,şi erau păzite însutit după valoarea lor ,se spune şi în ţară şi departe la  talieni sau la  franci ..

 

In satul Aluniş şi la culmile Martirie, care dădeau spre satul Nucul şi spre bisericile rupestre care  se întindeau grăbit şi ciudat spre păduri adânci şi dese, dincolo de aşezarea satului, unde tremura o frumoasă  şi mică biserică, zidită în marea piatră scobită,de la  aşezarea unor călugări de mai demult .

 

Era acoperită de flori numeroase, în ghirlande meşteşugit depuse de curând cu o adunare de săteni, nu mică  şi care cântau de zor şi frumos, un imn de slavă Maicii Domnului , cu glas de îngeri şi nesecată ardoare    ( mai ales femeile  şi  copii cu glas tremurat, plăpând şi plăcut ).

 

Era o sărbătoare de primăvară dulce şi luminoasă şi acest lucru răzbătea şi prin trupuşorul lor de zâne albe învesmântate curat, de sărbătoare ! .

 A fost devreme un moment de care a ţinut cont  viitoarea domniţă ,care mai târziu va fi condusă cu mare alai împreună cu soţul ei Mihnea la domnie în Târgovişte ( după înscăunarea ca domn al Munteniei ) . 

Şi-a întipărit devreme rostul acestui popor muncitor şi nu l-a părăsit deloc ! A simţit de atunci, că-i este devotată şi a  juruită să-l apere !

Această primă învăţătură nu a ocolit-o nici-când , în lunga sa viaţă plină de necazuri şi a păstrat totuşi neştirbită religia străbună,dincolo de turcirea soţului său şi mazilirea sa sau pierderea tronului domnesc   !

 

ANUL 1578 ŞI RĂSUNETUL  SĂU .

Când moşia Aluniş este dată ( dăruită ) de Doamna Neaga şi soţul său Mihnea Turcitul,schitului ( Bisericii ) Aluniş pentru îndestulare veşnică .

 

Anul 1578 moşia Aluniş ,o bogată moşie dăruită de Doamna Neaga ,cu mina de chihlimbar,lesnicioasă, singură în Europa, la suprafaţă (deseori), ea însăşi foarte bogată( moşia),cu chihlimbarul găsit lesne şi în cantitate mare în aluviuni ( adus din “rosturi” de apa ploilor , la vedere ) .

 

Anul 1578 a fost benefic pentru tânăra pereche domnitoare în Muntenia, la Târgovişte, se căsătoriseră recent ,erau tineri şi respectaţi , vedeau totul bine desenat de prieteni şi de ocrotitori .

În acest an tânărul, nou domn , a încredinţat Mânăstirii Nucet satul Bădila ca danie domnească .

 

Desigur şi mai-nainte Doamna Neaga ,în adolescenţa sa, a fost plimbată prin moşia Aluniş,descoperindu-i izolarea şi bogata prezenţă a bisericelor rupestre, în pădurea alăturată, lângă satul Nucu, închinate lui Sfântul Gheorghe, Sf.Iosif, Biserica ‘Piatra Îngăurită’ , Agatonul Vechi şi Nou, Dionisie torcătorul şi altele, peste 18 la număr .

 

A fost uimită de mulţimea inscripţiilor scrise de pustnicii  care au cutezat să se aşeze acolo singuri ,de mulţimea semnelor religioase  creştine, altele de neînţeles,  în limbi vechi nordice, dar tot creştine (?) .

 

S-a minunat ,de semnele înscrise în piatră, mai ales că erau bătrâni care socoteau că aceste semne aparţin unor oameni stăvechi veniţi din Constantinopol ( şi de mai departe ) uimită a aflat din nou despre poporul got ( din Scandza ),care îl cinstea ca un foarte bun aliat şi chiar întemeietor, asociat al Dacilor, formând mai apoi poporul Geto – dac,  aşa cum îl cunoaştem astăzi noi, urmaşii.

 

A privit gânditoare semnele scrijelate,denumiri de pustnici şi semne bisericeşti tăiate foarte adânc în pereţii de stâncă ,pumnalele ,săbiile scurte ( Akinakes) şi alte semne părelnice de gonire,de pavăză, greu de înţeles dintodată , lesne de urmărit prin vorbele de înţeles ale celor ce o însoţeau ’din tâlc şi din potrivire’ .

 

Ei încercau să aducă vorbe despre strămoşi nordici bine cunoscuţi de neamurile locurilor şi nu numai, şi că biserica îi preţuia pentru tăria şi vrednicia cu care au apărat creştinismul în ale epoci mai vechi ( în care nu aveau duşmani necreştini ), iar unii au pribegit prin tot Balcaniul urgisindu-se să se stabilească aici în Athosul românesc din Munţii Buzăului, după căderea Constantinopolui cucerit de turci , greu de învins cu armele ,dar mai lesne de dobândit cu vorbele meşteşugite, reluate cu orice prilej .

 

Aşa se spune !  

 

 

Voi relua depănarea povestii  vieţii sale ,şi nu mare ne va fi mirarea că istoria şi înscrisurile nu lămuresc decis date care mie îmi sunt foarte clare : undeva s-a născut în secolul XVI o viitoare prinţesă  română, care a fost botezată Neaga şi pe care mai târziu viaţa o va împinge spre cunoaşterea unor foarte tainice lucruri , toate legate între ele : Chihlimbarul sau piatra sfântă Gedi, Adâncurile creştinismului, Natura exuberantă şi  Aşezările ei vechi ( Rupestre ), în apropierea cărora  unde a copilărit .

Aşezările care au stat din vechime ,făcând un rost denumit printr-un cuvânt ’CAUCALAND’ ”Leagăn unic de creştere şi dezvoltare ”,un cuibar cunoscut topografic, din vremuri vechi de Goţii scandinavi ( tervingii vestici si cei estici greuthungii) care au hălăduit  şi cutreierat Europa , din cele mai vechi timpuri, în perioadele de glaciaţiune şi mai apoi când ele au dispărut ( momentan , în era creştină şi modernă ).

 

Desigur că nu întâmplarea a făcut ca această zonă topografică să fie încrustată cu numeroase Aşezări Rupestre, vechi de cîteva mii de ani şi în epoca creştină şi în Epocile anterioare ,mai vechi, mult mai vechi aşa cum o dovedesc înscrisurile( neînţelese şi ciudate ) pe stâncă de pe pereţii grotelor sau stâncile  părăsite de mii de ani ( poate , dar neîndoielnic ) în vârf de munte ( spre exemplu Piatra scrisă zisă ‘ dela Broscari ‘ .  

  

Să nu uităm anul 1578 ,an în care soţul ,zis şi Mihnea Vodă a  Doamnei Neaga, cu care împreună a dăruit mânăstirii Aluniş, o bogată moşie ( bogată moşie mai ales prin zăcământul local de chihlimbar) sau ’piatra gedi’ iubită de geţi, socotită şi a goţilor scandinavi    ( goţii sunt aceiaşi cu geţii,adică cu geto-daci ),  dacă este să-i denumim pe Goţii rătăcitori sau hoinari,nomazi acum 800 -1000 de ani înaintea erei noastre,sau pe goţii estici , din secolul II al erei noastre,sau pe goţii creştinaţi din secolul III al erei noastre.Trebuie revenit dacă era socotit schitul întemeiat la 1272 (  deabia în 1374 schitul,a devenit  Biserică – bisericuţă ) de către cei doi ciobani Vlad şi Simion, drept cuvioasă pedeapsă asumată sau pentru a sublinia decisiv importanţa daniei (o moşie) a familiei viitorilor domni ai Tării Româneşti (!?) Tot la vizita din 1578 familia domnească a dăruit o  uşiţă, încrustată în chihlimbar Bisericii Aluniş .  

 

 

La Nucu /Aluniş sunt aşezările rupestre care vor fi pomenite în celelalte articole  şi care aveau rost în credinţă şi depozitarea chihlimbarului ( sic).

 Aşezări rupestre în munţii Buzăului

Acolo sunt chilia lui Dionisie Torcătorul, Ghireta, Casa Hoţilor, Bucătaria, Vârful Cameruţei, Fundătura, Agatonul  Vechi şi Agatonul Nou, Biserica lui Iosif, Piatra Îngăurită, Ruginoasa, Fundul Peşterii/( acolo sunt multe Akinakes reprezentate)

 

 

………………………

 

 

ZICERE DESPRE CAUCALAND ( certificare a judeţului BUZĂU), MUNŢII SERRORUM .

 

 

Ammianus Marcellinus ne lămureşte că, presaţi de huni, vizigoţii conduşi de Atanaric se retrag, după câteva campanii cu Valens, în munţii Serrilor, în Caucaland – ad Caucalandensem locum – incaccesibili din cauza pădurilor şi a munţilor[i].

 

       Concluzia referitoare la localizarea Caucalandei (Cauca + land), după multe discuţii, este aceştimontes Serrorumnumiţi în antichitate şi Caucasus, sunt munţii Buzăului . Numele de Cauca (sus), derivând din Caucaland (Caucasusland), s‑a păstrat în numele „Coca”, frecvent folosit în regiunea Buzăului, ca, de exemplu, Dealul Cocanilor, în stânga Întorsurii Buzăului şi peste 20 de denumiri „Coca”, date unor munţi, moşii, izvoare, ape sau localităţi ca: Coca Niculeşti, Coca Antemiresei, Coca Mereiască, Coca Seacă, Coca Schei. UneleCocisunt în jurul Istriţei[ii].

 

       Disperaţi de a fi pierdut ţara pe care o stăpâniseră circa 100 de ani, furioşi pe creştini, pe care‑i considerau aliaţi ai romanilor şi ataşaţi probabil puternic cultului lorliturgic se pare – îl legau şi de formula de pe cercul din obiectele tezaurului descoperit la Pietroasele, goţii s‑au năpustit asupra monahilor şi creştinilor din regiunea şi munţii Buzăului.

 

  aceşti monahi erau de origine audiană, ortodoxă băştinaşă sau ortodoxă vizigotă, ei au suferit chinuri cumplite pe care le reflectă şi unele toponime ca Vârful lui Martirie, probabil nume propriu ieşit din substantivul comunmartir”, vârful Ciciliei , sau un nume de călugăriţă, poate martiră, Agata etc., satul Călugăriţele, schit părăsit semnalat de Al. Odobescu în 1871 .

 

       Influenţa continuă şi puternică a creştinismului ortodox din Scythia Minor asupra zonei Buzăului sau Caucalandului, cum îi zice Ammianus Marcellinus, este confirmată, cel puţin în parte, şi de hramurile bisericuţelor de piatră din munţii Buzăului.

 

 Este semnificativ majoritatea bisericuţelor rupestre din această zonă mergând din perioada patristică până, probabil, circa în secolul XIV, au ca hram sau ocrotitor, precum urmează: Peştera lui Iosif pe Ioan Bogoslovul (Evanghelistul); Agatonul pe Sfântul Ioan Zlataust (Gură de Aur); Alunişul are tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul; Pinul are Naşterea Născătoarei de Dumnezeu; Găvanele au Adormirea Maicii Domnului; Peştera Îngăurită are ( probabil ) pe Ioan Bogoslovul .

 

Evlavia călugărilor pentru Sf. Ioan Bogoslovul sau Evanghelistul, pentru Sf. Ioan Botezătorul şi pentru Sf. Ioan Zlataust, pe de o parte şi pentru Maica Domnului pe de altă parte, nu le venea neapărat de la Teodosie de Kelefarevo (1346-1371), ci din lunga tradiţie a acestei evlavii în Scythia Minor şi Dacia, încă din secolele IV – VI, tradiţie care a mers ca un curent persistent în perioada slavă de la care a luat doar traducerea numelui în Bogoslav şi Zlataust.

 

 Cultul Maicii Domnului a fost adus, sigur, la puţin timp după ţinerea Sinoadelor ecumenice de la Efes (431) şi Calcedon (451), trecând prin Dobrogea, unde găsim 19 inscripţii cu textul: „Maria naşte pe Hristos

 

Frecvenţa numelui de Ioan ca ocrotitor al schiturilor din munţii Buzăului arată vechimea mare şi caracterul ortodox al acestor bisericuţe, pe care misionarii le inaugurau, iar credincioşii şi monahii le sfinţeau prin lectura deasă a Evangheliei după Ioan, unde se relevă întruparea Fiului lui Dumnezeu (1, 14), adică apariţia creştinismului în lume, prin predica şi ţinuta monahală a Sf. Ioan Botezătorulmai mare decât toţi cei născuţi din femeie”, în fine, prin liturghia şi misionarii Sf. Ioan Gură de Aur, trimişi la Dunărea de Jos pentru strămoşii noştri.

 

       Monahii au avut întotdeauna o afecţiune deosebită pentru Maica Domnului şi dacă nu‑i puteau construi aici, în zona Buzăului, bazilici mândre ca în Scythia Minor, ei îi ridicau catedrale ale dragostei din inimile lor înflăcărate, îmbrăcate în chipuri consumate de nevoile ascetice, asemenea strămoşilor lor zalmoxeeni.

 

Cel puţin unul dintre episcopii de Tomis din perioada patristică se numea Ioan (sec. V), doilugări „sciţi” de renume ecumenic prin ştiinţa lor purtau acelaşi nume: Sf. Ioan Cassian şi Ioan Maxenţiu, alţi trei din grupalugărilorsciţipropriu zişi ne‑au lăsat numele de Ioan în diferite documente ale vremii, spre a nu mai vorbi de Ioan, simpli credincioşi cu numele sculptate în unele inscripţii ale Dobrogii.

 

Această onomastică trecea uşor şi era dusă cu bucurie înBarbaricum” de la nordul Dunării, de unde putea ajunge şi în regiunea Buzăului.

 



[i] Ammianus Marcellinus, Rerum gestarum libri quisupersunt, apud. pr. dr. I. G. Coman, op. cit., p. 245

[ii] Ibidem, p. 55