POARTA DEVORĂRI ..CA O POARTĂ A DESCHIDERII !.. MIRACOL DE ASEMĂNARE ŞI FRĂŢIE REDOBÂNDITĂ : PORUNCA LUI DUMNEZEU CĂTRE FIUL SĂU !

 

MESAJUL TABLOULUI: “ SATURN DEVORÂND –ŞI  FII ” DE GOYA, COMPARAT CU ROSTUL SACRIFICIULUI FIULUI ! DE CĂTRE DUMNEZEU,.. DAR ŞI ROSTUL MIGRAŢIILOR ÎN MILENIULUI I ŞI II.

 

Poarta devorări..ca o poartă a deschiderii ..asemănătoare, frăţeşti ! după deschidere urmează contopirea prin devorare, apoi absorbţia, ca o chinuire !, Chinul : ca o ştergere a păcatelor,.. şi returnarea , ca o întoarcerea .. re înoită, .. ca o re Înviere ! o mimare a unei migraţii ancestrale ! Boreale munci ! .. ale canibalismului arhaic …?

 

Simbolul Calului Troian  : o mini-Biblie, care ţine trează, în memoria comunităţii, cursul evenimentelor Ghetsimani – Gologota  viitoare,şi a dat capacitate timpului să se aşeze cu un mileniu şi jumătate , în dospirea spre creştinism.. Ospăţul lui Saturn,Calul Troian,Patimile lui Isus,trei ipostaze care păzesc omenirea, şi îi acordă timpul smereniei !

 

                                                        *

 

OSPĂŢUL LUI SATURN, CALUL TROIAN, PATIMILE LUI ISUS, TREI IPOSTAZE CARE PĂZESC OMENIREA, ŞI ÎI ACORDĂ TIMPUL SMERENIEI! 

 

 

Moto din : Sintra complex Unesco.

 

 .. Ne încumetăm să pătrundem repede în întunecimea  unor porţi larg deschise şi sumbre : Porţi de infern ! de parcă am intra cu strângere de inimă printre colţii de zdrobire a unei guri bestiale .. deschise îndeajuns de larg, ..pentru a avea la ce mesteca  : oasele şi carne prinsă între ele ! ..

 

 Şi Rememorez primele tensiuni la privirea tabloului de Goya : “ Saturn devorând-şi fii ” !.. Fără să aibă grijă de foamea urii sale bestiale : care se atinge, necutremurat ! ca personaj celest ,.. de propria sa progenitură ! sau Barbarul  cu rangul cel mai înalt îşi mănâncă ne ezitant chiar   …pe Fii săi !

 

.. O imagine de coşmar sortită permanent să îngrozească omenescul,.. pornit de la filiaţia sa proteguitoare ce mai adâncă : A înrudirii de părinte !

 

 Poarta devorări ..ca o poartă a deschiderii ..frăţeşti ! după care se aşterne deschiderea  şi contopirea !urmează absorbţia chinuirii,..şi nouă faţă, a DESCHIDERII !

 

Acesta este miracolul ascuns al religiei  de început de mileniu I  ?,.. haină nouă a religiei barbare  antice ? şi a adâncilor percepte de evoluţie naturală omenească,.. care a ocolit , ..părăsindu-i pe neandertalieni ?

 

Este ultima zvâcnire a goţilor baltici a căror istorie de navigatori ..nomazi, ( ca şi pedeştri călăreţi ) a făcut în cerc construcţia epocilor moderne, trecând de la arianismul lor, pre – creştin,.. cu mersul în cerc.. la Creştinismul primitiv, şi Pre-creştin ,

 

Ce legături de triburi şi de obşti le-a înlesnit,.. uşurinţa trecerii la noua dogmă religioasă ?!.. au fost legaţi sau participanţi posibili , ca actori,.. cunoscători de miracole ?,.. aşezaţi printre triburile palestiniene, .. şi ca deveniţi .. apoi Însăşi Participanţi…

 

Au fost , mai anterior.. războaiele Troiei încercări nereuşite sau neconvingătoare de abordare a destinului Porţii !..

 

Semnalul Calului Troian era de fapt poarta de pornire în noutatea vremurilor ?!, .. Şi de fapt însemna (din parte grecilor !) o vie repugnare a noii dogme, cu ultimele puteri ale unei civilizaţii antice care nu avea posibilitatea de a -şi redemola o veche ierarhie regală şi tribală !, necunoscând sensul noutăţii şi mai ales : CUM SE POATE SCHIMBA ACEASTA ? devenind o dogmă  nouă de statalitate, prin prefaceri demolatoare la noi orizonturi ! a unor vechi aspiraţii, spre ale unor noi aspiraţii de organizări statale ?,..(conduse de noua pătura sacerdotală , care să fie unitar devotate acestei noi construcţii religioase !)

 

.. Calul Troian simboliza numai poarta deschiderii ?! sau simboliza şi poarta care aduce Păcatul cu ea !, păcatul maxim a violenţei tribale :

 

..evocând şi multitudinea lor adunate de ambele tabere , la fel neocolite de omoruri,  sperjur, înşelătorii, şi adulter , necinste,..toate la un loc păcatele lumii vechi şi actuale.. desigur că tabăra învinsă pute să-şi asume rolul mielului domnului neajuns la denumirea în fapt ..similară lui Isus.. A lipsit miracolul botezului ?, au lipsit prea multe, din cele care vor apărea  peste17oo de ani mai târziu ..aşa de strâns legate …

 

Război de înfruntare de religii,care părăseşte palierul luptelor regale , supra statale sau numai supra tribale: ..alunecând spre orizontul confruntării religioase în noutatea aplicării vechiului mit – poveste de regenerare biologică, prin asumarea lesne a păcatului de ingurgitare din propriul regn a indivizilor învinşi,.. ca elemente străine,..sau numai înstrăinate de oligrahia consfiinţită, legală !.. a învingătorilor !

 

Pentru noi cei creştini : ce a însemnat  în arhaismul lor simbolurile de: Poartă, Cal Troian, frumoasa Elena, sau mărul plătit de Paris pentru ajutorul dat zeiţelor femei, ajunse la acela concurs de frumuseţe,organizat printre norii cuibului lui Zeus , sau moartea ucisului Hector, ca frate al lui Paris, nesocotit uzurpator prin adulterul său care a mijlocit conflictul cu grecii.

 

Şi de ce arienii boreali (goţii) au ajutat tabăra lui Priam, fiind implicit de partea celor ce mai târziu au fost participanţi încă odată ,la construirea mitului creştin , ..direct prin personaje de aceleaşi  apropiată origină…?,..

 

Ce au căutat istoric grecii, în preajma acestor legături arhaice ? şi de ce au preluat ocrotirea bisericii nou formate,..  în varianta ortodoxă ?

 

Numai pentru că au aparţinut vechiului cult păgân, al zeilor de Olimp ? nu este destul !...

 

Care o fi adevărul în contextul său ?

 

 

Şi rememorez primele tensiuni la privirea tabloului de Goya : “ Saturn devorând-şi fii ” !.. Fără să aibă grijă de foamea urii sale bestiale : care se atinge, necutremurat ! ca personaj celest ,.. de propria sa progenitură ! sau Barbarul  cu rangul cel mai înalt, Zeus cel vechi îşi mănâncă  pe Fii săi !

 

.. O imagine de coşmar sortită permanent să îngrozească omenescul,.. pornit de la filiaţia sa proteguitoare ce mai adâncă : A înrudirii de părinte ! Recapitulare: Simbolul pieirii ca o trecere prin furcile caudine nebănuite şi necunoscute !pe o segmentaţie a timpului: gândurile vrăjmaşe de a pregăti calul Troian ,ca o capcană (primul timp !) Capcana  Uneltirii ! Aducerea Calului Troian în faţa cetăţii !.  Şi Parăsirea ţârmului în zorii.

 

Retragerea flotei greceşti,şi bucuria ,ruga troienilor care au constatat plecarea neaşteptată a grecilor.. Mulţumiri aduse zeilor protectori( Al doilea timp !)

 

Conştientizarea prezenţei calului troian şi a semnificaţiei sale ?!(al Treilea Timp !)

 

Trecerea pragului: călcarea proprietăţii şi acumularea tendinţei ameninţătoare a păcătuirii faţă de semen,.. sau faţă de progenitură !, ..dacă ne referim la intenţiile lui Saturn ( al patrulea timp ) ! Se dă curs uneltirii ..

 

Păcatul devine total  promis şi în grad de execuţie imediată : reuşeşte planul sau nu !

Este momentul crucial.. adus de trecerea pragului ! călcarea voită a pragului : Călcarea proprietăţii .. o inviolabilă manevră..Nimeni nu bănuieşte nimic ! (Timpul călcării proprietăţii : Timpul  patru secund !)

 

 Staţionarea  în piaţa viitoarelor jertfe(Timpul cinci !) Aşteptarea  în vederea execuţiei ( omorârea troienilor) !..

 

 Şi declanşarea execuţiei propriu zise (Timpul şase ! )..

 

 Omorul troienilor în propria lor casă ,..scurtă Judecare a  lui Priam si omorârea familiei regale !... (Timpul şapte ! ),

  

Arderea ! cetăţii, şi omorul şi jaful  generalizat !.. (Timpul opt  !)

 

Fuga supravieţuitorilor spre alte meleaguri (Timpul nouă !),

 

şi întemeierea Romei într-un târziu (Timpul zece !) ca  o nouă revigorare, o restituire a urmaşilor Troiei ca o reânviere !,peste vremuri,ca o viitoare naştere a Romei,acum necunoscută !

 

 Observaţie imparţială :

Faptele  devin  înscrise numai prin cumularea momentelor personale, prin adunarea lor devin trepte de cunoaştere..fixe !..aşa cum etapele parcurse de Isus în patimile sale sunt o corespondenţă a fiecărei etape cu multitudinea sa de momente alcătuitoare (personale, ale personajelor !)

 

Coroborate cu patimile lui Isus :plănuirea pedepsei (Timpul unu ) Cele două rugaciuni a lui Christos,când apostolii dorm ( Timpul doi ) , conştientizarea de către apostoli ( Timpul trei al călcării proprietăţii ), proprietatea lui Isus de către ucenicii săi adepţi ai învăţăturii, viitorul creştinism..

Momentul prinderii prin păcatul desemnării prin sărutul lui Iuda (Timpul patru).

Staţionarea pentru judecata lui Isus la Ana şi Caiafa (Timpul cinci ) în aşteptarea  ..drumului execuţiei prin drumul Golgotei ( Timpul şase, al suferinţei ) aşteptarea, şi pregătirea suferinţei ! Povara drumului spre Golgota,cu chinurile sale.. 

Execuţia  chinuitoare a crucificării ! (Timpul şapte) Plata păcatelor omenirii..

Moartea lui Isus (Timpul opt)

Coborârea în mormânt  (Timpul nouă )

Arătarea  mormântului gol..şi mărturisirea urcării la Tatăl său ceresc (Timpul zece)..,

Arătarea din slava cerului ca reânviere ( Timpul  unsprăzece ) (de la timpul .. ,  la timpul.. ,speranţe reânoite (timpul ),

 

Timpul naşterii istorice a  creştinismului !..( Timpul doisprăzece )

 

Texte liturgice ortodoxe aduc precizari privind momentele cruciale ale jertfei lui Isus , pe care le putem asocia la enumerările de mai sus :

 

 

 

Se pun câteva întrebări :

 

Bănuiau Grecii cum se va sfârşii agresiunea lor : categoric nu ! Se făcea trimitere la o speranţă aşa de luminoasă de către fugarii conduşi de Eneas ?,.. Aceasta a presupus un timp îndelungat..

Naşterea creştinismului a necesitat  reapariţia  mitului şi decurgerea  sa exactă ,..pe firul patimilor Domnului Isus ! Timpul cinci şi şase a cerut un lung timp până la o reuşită chinuitoare, care a depăşit mai multe generaţii !..

 

Ştia  sau bănuia Homer aceste întoarceri,.. prezise timpurilor sale, de către povestitorul Iliadei,Odiseii, şi Eneidei ?.. pe care o denumim generic ’Biblia lui Homer’ sau ’Bănuiala lui Homer’.. Unirea unor fapte istorice cu istoria adevărată care l-a urmat şi i-a întărit faima de apologet al creştinismului viitor ? ..

 

Conştientizarea  Rezultantei lui Homer a însemnat,..şi conştientizarea făuritorilor gintei latine , a invincibilei Rome, ( care va deveni târziu leagănul creştinismului  apostolic ?)..

 

.. Dar conştientizarea creştinismului ca o nouă religie ..inutil să ne punem întrebarea dacă a fost intuită de martorii apostoli şi de Isus,.. răspunsul este afirmativ : da ! erau conştienţi,.. de măreţia noii învăţături !Aşa se explică şi trecerea grăbită de a propovădui acest miracol al reânvierii lui Isus !

 

Se pune întrebarea : au fost conştienţi grecii de importanţa momentului călcării pragului cetăţii Troia ?.. sau era o unică dorinţă de a ucide, şi de lacomă dorinţă de a-şi strânge prada, şi de a pleca spre Elada ?,

 

Au fost creştini apostoli ai lui Isus conştienţi de importanţa momentului staţionării lui Isus,.. de înaintea drumului acestuia spre Golgota ? dar de momentul sărutului lui Iuda ?,.. în grădina Ghetsimani ? (momentul Ghetsimani ?)

 

Se vor continua  reflecţiile .. asupra acestor problematici  !…

 

 

 

Dăinuirea acestei mistici,(sau mistere) sub forma unor sacerdotale ritualuri, de care aluziile arhaice  erau pline, şi a căror transmitere scrisă sau orală era considerată prea importantă pentru a  fi dată uitării,.. ne dă un motiv de a o îngloba printre misterele născute de convieţuirea umană ! Încărcătura sa energetică şi mentală este greu de suportat atunci când este desfăcută  asiduu în părţi componenete..şi necesită mereu un timp de acomodare !Dar se revine din nou şi din nou pentru a epuiza încercarea spre cunoaştere !

 

 

Aveţi mai jos textele religioase sau literare de referinţă : V.Voiculescu şi texte ale Bisericii Ortodoxe, aşa cum au fost comentate ( şi subliniate de mine )

 

 

 

Vor urma  noi referiri !

 

 

 

@@

 ..  In gradina Ghetsimani

  Manualul CORINT  .

"in gradina Ghetsimani", inclusa in volumul "Parga" (1921), exprima plenar traditionalismul crestin, ortodox si romanesc al lui Vasile Voiculescu. La el, misticismul crestin, fara de care poezia ramane doar "un soi de industrie", devine arta.   se identifica cu "organicismul ortodox":  

 Poezia "in gradina Ghetsimani" este inspirata din pasajul din "Biblie" referitor la patimirea lui Hristos din Gradina Ghetsimani, de pe Muntele Maslinilor, unde si-a petrecut ultimele zile din viata, neinvins in credinta fata de oamenii care il tradasera.

 Aici Iisus afla, prin vocea Domnului, care ii este menirea sacrificiala. Imaginea rugaciunii din aceasta clipa astrala a omenirii este frecventa in picturile murale, surprinsa in cateva ipostaze de mare sugestivitate religioasa, fundamentale pentru credinta crestina: "Iisus pe ape", "Pregatiri pentru cina", "Cina cea de taina".

* in acest loc tainic, izolat, Fiul Domnului ia asupra sa toate pacatele lumii, schimband radical cursul istoriei si al credintei religioase. Tabloul este inclus in "Noul Testament", aratand patimile lui Iisus: "Si mergand putin mai inainte, a cazut cu fata la pamant, rugandu-Se si zicand: «Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta! insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti»...

 Si iarasi ducandu-se a doua oara, s-a rugat, zicand: «Parintele Meu, daca este cu putinta sa treaca acest pahar, ca sa nu-1 beau, faca-se voia Ta...»" ("Matei", 26, 39). Numele de Ghetsimani vine din ebraica, Gat si Shemen, "gradina unde se presau maslinele".

  
Punctul de inflexiune al istoriei, momentul de radicala schimbare este acela cand Hristos soarbe din paharul patimilor omenesti, amplificand gestul sau la dimensiuni general-umane; de aceea, el se afla
sub o puternica apasare: "Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul.../ Cazut pe branci in iarba, se-mpotrivea intr-una./ Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul/ Si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna." Metafora sudori de sange e o expresie a chinului neintrerupt al omenirii, a patimilor pe care trebuie sa le indure ca urmare a parasirii propriului Dumnezeu, este un extract din suferinta generalizata a fiintelor umane.

Ca urmare, aceasta imensa concentrare de energii, venite de dincolo, de la Dumnezeu-Tatal, se convertesc la nivelul chtonic, pamantean, in tulburari ale tuturor elementelor naturii, in furtuni cumplite.

* Paharul lui Hristos devine, in simbolistica biblica, "paharul vietii" si "paharul mortii", Sfantul Potir, obiect al transcendentului, ajuns obiect sacru de seculara cautare. Imaginea chinului universal se zugraveste simbolic pe fata eristica, sunt acele sudori de sange, contrastand puternic cu albul fetei. Sangele lui Iisus Hristos din potirul uriasei suferinte devine mai tarziu subiect de legenda picaresca, insemnand lupta omului cu propria sa soarta. "Grozava cupa", simbolica, oferita de "o mana .nendurata", metafora a vointei divine, aduna toate relele din lume, convertite in lichid otravit, si o "sete uriasa", ca un secret tunel de absorbtie a fortelor negative, se deschide pentru a sorbi "infama bautura".

 Rezistenta a lui Hristos la tentatie sau la porunca, zbuciumul sau este perfect omenesc; el este Fiul Omului care, calauzit de forta dumnezeiasca, isi asuma sacrificiul suprem, pentru a schimba esenta lumii si pentru a elimina chinurile umane, do­bandite dupa izgonirea din Paradis. Este cuprins in acelasi timp de indoiala, traind o drama autentic umana a propriei parasiri, episod relatat in "Biblie": pe crucea sacrificiala, de pe dealul Golgotei, Iisus cedeaza, se crede infrant, parasit de Dumnezeu, iesind la iveala natura sa duala, de Dumnezeu si de Fiu al Omului, cuvintele lui fiind, de altfel, edificatoare: "Eloi, eloi, lama sabahtani!"


Esenta bauturii simbolice reprezinta moartea de dinaintea invierii, Iisus fiind, prin sacrificiu, cel ce vesteste, "cu moartea pre moarte calcand", un alt inceput, zorii erei crestine, sens   Sub "veninul groaznic" se afla insa "miere", aparenta intotdeauna avand un sens ascuns: destinul uman, si pus durerii, ascunde, in cele din urma, bucuria unui vesnic inceput. Sorbirea bauturii "infame" si regeneratoare in acelasi timp se face intr-o uitare de sine: "Dar falcile-nclestandu-si, cu ultima putere/ Batandu-se cu moartea, uitase de viata!"

Ca asupra lui Iisus vegheaza tot timpul o putere divina, "fara tihna", se vede din finalul poeziej: "Deasupra, fara tihna, se framantau maslinii,/ Pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-1 mai vada.../ Treceau batai de aripi prin vraistea gradinii/ Si uliii de seara dau roate dupa prada".

Suferinta lui Iisus se transfera naturii din jur, cuprinsa de un freamat cosmic, ce prefigureaza noua geneza spirituala. Este o personificare si o panteizare, o sanctificare zbuciumata a intregii naturi: "vraiste", un paradis ce isi cauta necesara recompunere.

Acum se alege din nou binele de rau. "Forta fara tihna" ce misca maslinii este insa un antipod al mortii, semnifica esenta lumii ce nu are inceput, ci se creeaza pe sine insasi din nimic. Si moartea este o constanta generala a lumii pamantesti, strajuind indeterminarea existentiala a omului, cauza a tuturor relelor.

Omul, suferind de trufia de a determina Binele si Raul, dupa ce musca din marul infam al cunoasterii limitate, sfidand porunca celesta, doreste sa fie salvat, iar ajutorul vine din partea lui Hristos, Dumnezeul inomenit, intrupat in forma umana.

Demonii malefici, incercand sa opreasca aceasta transformare, sunt personificati prin acei "ulii de seara", invartindu-se deasupra locului, pentru a se arunca asupra pradei, pentru a o supune destinului comun, cel ce presupune extinctia.

De fapt, in inelul temporal ce strajuieste schimbarea, noua lume apare ca un punct de lumina in haos.

 Se stabileste o determinare ce se asteapta inca a fi infaptuita, caci motivul pentru care Iisus s-a jertfit nu a fost inteles pe deplin, nici realizat intocmai. Vantul si maslinii ce se framanta cu o forta nebanuita

sunt tocmai reflectia acestei puteri inopozabile care se reflecta in planul uman-terestru, determinand, in eternitate, sensul istoriei. Iar jertfa eristica va fi mereu prezenta in lume, insemnand :

viitorul ce se lasa asteptat, pentru a aduce izbavirea fiintei umane de lanturile grele ale robiei carnii, ale trupului impur pamantesc.



Timpul ce se roteste in jurul lui Hristos, timpul divin, ce schimba destinele pentru totdeauna, este prestabilit sa modifice un univers prea linear, unde toate preceptele sunt realizate de un Dumnezeu..  

 

epifania Dumnezeului Unic este reala, dar nu in planul temporal real, ci in acela al timpului sacru.

@@

ÎNSEMNĂTATEA CELOR SAPTE LAUDE ALE BISERICII

Biserica lui Dumnezeu este împodobită, încă din vremea Sfintilor Apostoli, cu cele sapte laude. Stiti voi care-s acelea? Stiu că le stiti, că unii dintre voi le ziceti pe de rost, dar altii nu le stiu. De ce sapte laude si nu mai multe sau mai putine? Ati auzit în psalmul 118 pe Proorocul si împăratul David, zicând asa: De sapte ori în zi Te-am lăudat, Doamne, pentru judecătile dreptătii Tale. Împărat fiind, câte treburi nu avea el? Si avea vreme de sapte ori să laude pe Dumnezeu, că-l auzi: Seara, dimineata si la amiază, spune-voi si voi vesti minunile Tale.

Dar în Legea Darului s-au asezat aceste sapte laude pentru cele sapte mari evenimente din viata Mântuitorului nostru Iisus Hristos, si fericit este crestinul acela care le zice. Si dacă nu le poate zice, măcar să-i pară rău că nu le zice, că s-ar putea să fie la un serviciu unde nu poate zice. Si dacă-i pare rău, cu smerenia se ridică exact unde trebuia să se ridice cu fapta. Că auzi ce zice Sfântul Isaac Sirul: "Ajunge întristarea mintii mai mult decât toată osteneala duhului, care este rugăciunea", dacă-i pare omului rău.

Ati văzut pe Mântuitorul ce spune în Sfânta Evanghelie: A venit vamesul în biserică să se roage. A venit si fariseul. Fariseul a început să se laude: Multumescu-ti Tie, Doamne, că nu-s ca ceilalti oameni; postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din câte câstig si nu sunt ca acest vames, si-l arăta pe acela la usa bisericii.

Vamesul era perceptor, săracul. El stia că ia impozit mai mult decât trebuie, că-i supără pe oameni, si auzind că-l mai si ponegreste fariseul în fata poporului, si-a îndreptat inima către Dumnezeu si atât a zis, bătându-si pieptul: "Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!"

Ai auzit? Două-trei cuvinte ale vamesului au biruit toată rugăciunea fariseului. Ce zice Evanghelia? Amin, zic vouă, mai îndreptat s-a întors vamesul la casa sa si mai înainte a fost el decât fariseul. Acela a zis multe cuvinte si era fariseu si făcea fapte bune. Dar stii de ce a pierdut? A înjugat dreptatea cu mândria, iar vamesul a înjugat păcatul cu smerenia. Si totdeauna, măcar că păcatul este păcat, dacă-i înjugat cu smerenia, este mai înaintea celui ce face fapte bune si se mândreste.

Sfântul Efrem spune asta: "Fă-ti tie două care, omule. Înjugă păcatul cu smerenia si dreptatea cu mândria si vezi că vei rămâne în urmă cu toate faptele bune", ca fariseul, că mai îndreptat si mai înainte s-a dus vamesul. El a înjugat păcatul cu smerenia. Ce-a gândit? "Măi, sunt păcătos strasnic! Am făcut nedreptăti, am luat vamă mai mult decât trebuie, am supărat oamenii, dar mă rog Mântui-torului să mă miluiască". Si mai înainte s-a dus întru împărătia cerului, pentru că a înjugat păcatul cu smerenia. Asa-i de mare smerenia.

Deci vă spun, care puteti să faceti cele sapte laude este bine. Biserica este obligată să le facă totdeauna, oriunde.

Asa si voi, care cititi cele sapte laude, bine faceti, dacă puteti, iar când nu veti putea, să vă retrageti în smerenie, că smerenia le completează pe toate.

Si iată să vă spun ce înseamnă cele sapte laude ale Bisericii:

Trei din cele sapte laude trebuie să se facă la miezul noptii, cum le facem noi aici. Noi intrăm la ora 11 noaptea si iesim la două. Dar ce simbol au acestea? La miezul noptii noi facem asa: Miezo-noptica, adică rugăciunea de miezul noptii - de toate zilele, de sâmbătă sau de Duminică -, Utrenia si Ceasul întâi.

a. Miezonoptica este prima laudă din cele sapte.

Această laudă este întemeiată si pe porunca Mântuitorului, Care zice: Privegheati dar, că nu stiti când va veni stăpânul casei - seara, la miezul noptii, la cântatul cocosilor sau dimineata (Marcu 13, 35), si simbolizează momentul rugăciunii si al prinderii Mântuitorului în grădina Ghetsimani, care a avut loc la miezul noptii.

Biserica natiunilor de la Ierusalim, unde intră crestini din toate natiile, este pe locul unde S-a rugat Mântuitorul. Stânca unde s-a rugat El este tăiată si înconjurată cu grilaj. Ea se află chiar unde Si-a plecat El genunchii si S-a rugat cu sudori de sânge, înainte de Preasfintele Patimi. Iar mai încolo sunt pictati cei trei apostoli, Iacov, Ioan si cu Petru, dormind, că le zicea Hristos: Dormiti? Un ceas n-ati putut să privegheati? Că esti dator acolo, când te duci, să te rogi un ceas.

Deci Miezonoptica simbolizează si ne aduce aminte nouă de rugăciunea Mântuitorului din grădina Ghetsimani, când s-a rugat si s-au făcut sudorile lui ca picăturile de sânge, care picau pe pământ, că era si om si vedea si ce are să sufere. El, ca Dumnezeu, stia câte răni are să ia, câte scuipări, câte biciuiri, câte cuie în mâini si picioare si că va fi împuns cu sulita în coastă. Le vedea toate, că era Dumnezeu.

Si firea omenească cu care era îmbrăcat se întrista, că auzi ce zice Evanghelia: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneti aici si privegheati.

Cine se întrista? Omenirea, căci dumnezeirea biruieste moartea si învie din morti. Dar ca om se întrista, că stia câte are de suferit, câte tăieturi si împunsături si cununa de spini; stia că va fi bătut cu biciul, si va suferi crucea, batjocura si scuipările, legarea la stâlp si temnita. Le stia toate. Se uita si le vedea, că era Dumnezeu.

Deci prima laudă din cele sapte laude ale Bisericii este Miezonoptica, care se face la miezul noptii, pentru că Mântuitorul atunci S-a rugat înainte de Preasfintele si Înfricosătoarelor Sale Patimi.

b. A doua laudă care se face tot la miezul noptii este Utrenia si Ceasul întâi. Utrenia este timpul când l-au prins pe Mântuitorul în grădina Ghetsimani, Iuda cu cei o mie de ostasi cu sulitele. L-a prins pe Mântuitorul, zicând: Bucură-Te, Învătătorule, si L-a sărutat. Atunci au pus mâna pe El. Pe Care îl voi săruta, Acela este; puneti mâna pe El si-L prindeti.

*Deci Utrenia este a doua laudă si al doilea eveniment din viata Mântuitorului, când a fost prins în grădina Ghetsimani si când toti Apostolii L-au părăsit si au fugit, iar El a rămas singur în mâinile celor fără de lege.

*Si Ceasul întâi este momentul când L-au dus pe Hristos la Ana si la Caiafa, după ce L-au prins, tot atunci după miezul noptii, către ziuă, când L-au dus la divan. Stiti istoria după Evanghelie. Deci Ceasul întâi se citeste după miezul noptii, cum se obisnuieste la noi, cam după ora unu, la sfârsitul Utreniei.

#Deci aceste două laude ale Bisericii lui Hristos se citesc la miezul noptii, arătând timpul când s-au întâmplat aceste trei mari evenimente din viata Mântuitorului: Rugăciunea din grădina Ghetsimani, prinderea de către Iuda si ducerea Domnului la Ana si la Caiafa.

*c. Lauda a treia a Bisericii lui Hristos este Ceasul al treilea. El simbolizează atât momentul condamnării la moarte a Domnului, cât si pogorârea Sfântului Duh în chip de limbi de foc peste Sfintii Apostoli. Mântuitorul Le-a spus Apostolilor: De trebuintă este să Mă duc Eu; că dacă Eu nu Mă duc, nu va veni Mângâietorul la voi, pe care Eu îl voi trimite de la Tatăl.

 Deci stati în Ierusalim până vă veti îmbrăca cu putere de Sus.

Atunci au iesit Apostolii si au început a vorbi în toate limbile de sub cer, si îi învinuiau evreii si localnicii din Ierusalim că, din cauza mustului dulce, s-au îmbătat. Iar Petru s-a ridicat si a zis: Bărbati frati, nu este din cauza mustului dulce că ne auziti vorbind măririle lui Dumnezeu în toate limbile, din câti sunt aici. Ci acum s-a împlinit profetia Proorocului Ioil, care zice:

#"În zilele de apoi, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul si fiii vostri vor prooroci si în limbi noui vor vorbi…" si celelalte. Deci iată Cincizecimea!

 Nu cum cred penticostalii de azi, că vorbesc în limbi. Ăstia care vorbesc în limbi acum, vorbesc în limbile dracilor, nu în limbile Duhului Sfânt. Au pretentia că au "glosolalia", adică vorbirea în limbi, în secolul XX. Limbile au fost semn pentru necredinciosi, nu pentru credinciosi.

*d. Ceasul al saselea este a patra laudă a Bisericii lui Hristos si corespunde cu momentul RASTIGNIRII Mântuitorului pe crucea de pe Golgota, între cei doi tâlhari.

*e. Ceasul al nouălea este a cincea laudă a Bisericii si închipuieste momentul înfricosat în care Mântuitorul îsi DA DUHUL PE CRUCE, când a zis: Săvârsitu-s-a! Doamne, în mâinile Tale îmi dau duhul Meu. Am venit să-l înnoiesc pe Adam - Hristos, noul Adam. ( noua ceasuri durata de la inceputul evenimentelor !)

Că pentru un păcat a intrat moartea în lume prin Adam, si pentru păcat s-a biruit păcatul prin Iisus Hristos. Iată, Doamne, Tu ai lăsat zidirea Ta, că a călcat porunca în Rai. Deci pentru dânsii Eu iau fata întregii lumi, care este în trupul Meu. Pe a Mea fată o fac a întregii lumi gresite, a întregului neam omenesc si mijlocesc către Tine: Eli, Eli, lama sabahtani! Adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai lăsat? Sau: "nu lăsa, Doamne, omenirea! Nu lăsa zidirea Ta cu care sunt îmbrăcat Eu acum, si care o sfintesc pe cruce si o jertfesc si Mă aduc jertfă pentru toate vremurile, pentru tot neamul omenesc, ca să răscumpăr firea omenească!"

Deci noi eram cei lăsati, iar Hristos, fiind mijlocitor prin cruce către Tatăl, pe a noastră fată, a întregului neam omenesc, o face atunci a Sa si strigă către Tatăl: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai lăsat? Noi eram cei lăsati! Nu Hristos a fost lăsat de Tatăl. Si Hristos, fiind mijlocitor, aici mijloceste pentru toată lumea. Iar cine întelege că Hristos a fost despărtit de Tatăl, aceasta este hulă, că desparte dumnezeirea. Să nu credeti lucrurile acestea. Deci Ceasul al nouălea este lauda a cincea.

*f. Vecernia este a sasea laudă din zi si simbolizează mai întâi momentul POGORARII Mântuitorului de pe cruce si punerea Lui în mormânt nou, de către Iosif si Nicodim. Mai este si momentul sfânt al Cinei Celei de Taină.

*g. Iar Pavecernita este a saptea laudă a zilei si simbolizează TANGUIREA Maicii Domnului, când a plâns după ce L-a pus pe Mântuitorul în mormânt.

Dumnezeiasca Liturghie nu face parte din cele sapte laude. Ea este întreaga jertfă a Mântuitorului pentru mântuirea lumii. Dintre toate slujbele pe care le face Biserica noastră universală, cea mai puternică este Sfânta Liturghie, fiind coroana tuturor slujbelor.

Ea începe cu cuvintele Proorocului Isaia la Sfânta Proscomidie: Ca o oaie spre junghiere S-a adus - când scoatem dumnezeiescul Agnet - si ca un miel fără de glas, si se termină cu Înăltarea Domnului la cer. În Sfânta Liturghie este cuprinsă toată taina iconomiei în trup a lui Iisus Hristos, de când a venit pe pământ si până S-a înăltat la cer. Ea le cuprinde pe toate cele sapte laude. Hristos se aduce pe Sine jertfă, având o dată intrare în Sfânta Sfintelor, făcând vesnic o răscumpărare înaintea Tatălui.

Sfânta Liturghie are două caractere: caracter de jertfă si caracter de cină, căci la Cina Cea de Taină s-a sfintit. Prin Sfânta Liturghie avem împărtăsire gânditoare cu Însusi Fiul si Cuvântul lui Dumnezeu. Avem împărtăsire cu Dumnezeu si prin urechi, pe calea auzului, si prin rugăciunea gânditoare si prin faptele bune. Sunt cinci feluri de împărtăsiri .

Sfânta Liturghie se termină cu aceste cuvinte: Înaltă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pă-mântul slava Ta.

Deci am spus asa în trecere despre cele sapte laude. Ele sunt asezate de Sfintii Apostoli si de Sfintii Părinti până în ziua de azi în Biserică, arătând cele sapte mari evenimente din viata si activitatea Domnului nostru Iisus Hristos.

@@

 Rugaciunea Mantuitorului in Ghetsimani

Domnul ne arata acum, mai ales firea Sa omeneasca. El este cuprins de intristare. Ca om, El stie ca numai prin rugaciune poate fi intarit sufleteste. Porunceste deci ucenicilor sa vegheze si sa se roage impreuna cu El. Apoi ia cu Sine pe Petru, pe Iacob si pe Ioan si le destainuieste tot zbuciumul care-I copleseste sufletul. Se departeaza dupa aceea si de ei, ca la o aruncatura de piatra, ca sa rosteasca o intreita rugaciune.

In prima rugaciune, Domnul cade cu fata la pamant si spune: "Parintele Meu, de este cu putinta, treaca dela Mine paharul acesta, dar nu precum voiesc Eu, ci precum voiesti Tu" (Matei XXVI, 39). El nu vrea sa se abata de la drumul Crucii, pe care Tatal l-a randuit din veac pentru mantuirea lumii, dar se cutremura in fata mortii pe care, neavand pacat, nici ca om nu trebuia s-o guste.

"Si fiind in zbucium - noteaza Sf. Luca (XXII) - mai cu staruinta se ruga si se facuse sudoarea Lui ca picaturile de sange ce pica pe pamant. Si I s-a aratat inger din cer, intarindu-L". Dupa aceasta, El s-a intors spre Ucenici si, gasindu-i dormind, s-a adresat lui Petru, zicandu-le: "Asa, n-ati putut priveghea un singur ceas Impreuna cu Mine? Priveghiati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita, caci "duhul este osarduitor, iar trupul neputincios" (Matei XXVI, 40-41).

Dupa aceasta, Domnul s-a departat iarasi de ucenici si s-a rugat a doua oara, zicand: "Parintele Meu, de nu este cu putinta sa treaca de la Mine paharul acesta, ca sa nu-l beau, fie voia Ta!" (Matei XXVI, 42).

Acum el se incredinteaza cu totul lui Dumnezeu-Tatal si este gata sa-I implineasca voia nu numai ca Fiu, ci si ca om desavarsit.

 Apoi se intoarce din nou la ucenici si aflandu-i dormind, se retrage si se roaga pentru a treia oara, rostind aceleasi cuvinte.

Iisus este acum linistit sufleteste, impacat cu Sine insusi si deplin stapan pe voia Sa omeneasca. Prin puterea rugaciunii, El biruise inca odata ispita celui rau, care-L incercase dupa Botez si care, atunci, se departase de El numai pentru o vreme (Luica IV, 13).

E gata pentru Patimi. Zbuciumul firii Sale umane a incetat cu desavarsire.

 El se supune de buna voie mortii pe care n-o merita si merge senin spre chinuri si Rastignire.

De aceea, cand se inapoiaza pentru ultima oara langa ucenici si-i gaseste cuprinsi de somn, nu-i mai mustra, ci-i lasa cu bunatate sa se odihneasca o vreme, priveghind asupra lor ca un parinte intelegator si bun. Vremea este insa extrem de scurta.

 

Dinspre valea Cedronului, pe aleea ce duce in Ghetsimani, cei nelegiuiti vin spre Dânsul cu arme, lumini de torte si faclii. Sosise ora ca Fiul Omului sa se dea in mainile pacatosilor, spre a fi osandit la Moarte pe Cruce.

De aceea, Domnul trezeste pe ucenici, spunandu-le: "Sculati-va, sa mergem! Iata, s-a apropiat cel ce M-a vandut" (Marcu XIV, 42).

 

¤¤¤¤


 @@

 

 

 

 

 

 

 

 

A Saturn şi apucăturile sale greceşti,comparat rostul sacrificiului Fiului său de către Dumnezeu !,..cu  intenţia ştergerii păcatelor omeneşti