FLORENŢA: O DIMINEAŢĂ ALEASĂ SPRE A VIZITA ‘MONTE AL CROCE’ ŞI ÎMPREJURIMILE FORTULUI BELVEDERE, CARE ACOPERĂ PALATUL PITTI, PE MALUL DREPT AL FLUVIULUI ARNO .

 

DAVID ŞI BISERICA ’MINIATO AL MONTE’: PENTRU CĂ DOAR UNUL ESTE TREZIT DIN PIATRĂ,.. LA O VIAŢĂ ETERNĂ !,.. PE CÂND CEILALŢI SUNT COBORÂŢI .. ÎN PIATRĂ !, CA RESEMNAŢI VEŞNIC ..LA TĂCERE !

 

 

Moto: un răspuns la chemarea  unui Distins Florentin !

 

 

 

 

Italia 2004 : Florenţa … O dimineaţă aleasă spre a vizita Monte al Croce şi împrejurimile fortului Belvedere, care acoperă Palatul Pitti, pe malul drept al fluviului Arno,.. şi aşa am ajuns să săvârşim aproape o poruncă , de a ne depărta excentric de miezul ales al tuturor vizitelor care ţintesc Florenţa, ca o gazdă prietenoasă a superbului complex Bisericesc din Evul mediu,cuprinzând : Domul, Baptisteriul, şi alte biserici centrale: San Lorenzo, Santa Maria  Novella, Galeria d’Ufizzi de referinţă pentru pictura  Renaşterii italiene, Complexul muzeistic al Signoriei.

 

 

 

Nu am ştiut niciodată ce mă purta spre această colină care de departe găzduia mai multe superbe vile înconjurate de mari parcuri, într-o atmosferă caldă şi senină , de care beneficiau piersicii, caişii şi cireşii –corcoduşi care deja erau înfloriţi ,când câteva sute de metri mai jos ,în mijlocul oraşului , erau mai curând îmbobociţi, şi mai şi aşteptau căldura zilelor însorite care vor veni negreşit, şi poate Siroccoul de altitudine, pentru că marea era departe..

 

..Dar curenţii aerieni aveau legile lor nescrise.. dar totuşi veşnice de secole, de pe vremea divinului Dante Alighierri ..

 

 

 

Şi mai şi ştiam că din secolele XIII se declanşaseră lupte între facţiunile rivale de locuitori ai oraşului,împărţiţi ca ghibelini : sprijinitori ai împăratului imperiului romanic –german, şi guelfi care îl sprijineau pe Papă şi erau o confrerie de meşteşugari în piele şi în aur, ..luptă care a fost foarte sângeroasă, şi dăunătoare  oraşului atât de graţios denumit Florenţa..

 

 

 

Am părăsit Domul şi străzile sale întortocheate,pe care le străbătusem în zilele anterioare cu multă aplicare meticuloasă către frumuseţile lor expuse la cea mai avansată ordine a atracţiei turistice,bucurându-mă de ele ca şi cum aş fi fost martor,trăitor al zilelor de glorie,care ne mai încântă şi astăzi,producându-ne la plecare cele mai mari regrete , şi reânoită dorinţă de a reveni, ca vizitatori sau chiar  ca cetăţeni  ai frumosului oraş..

 

 

Şi îmi reamintesc cântecul doinit dulce la români : Dâmboviţa apă dulce cine -te bea nu se mai duce ! … şi refac motivul melodiei susţinută de comoara de versuri  de patimă şi dor ..rămase în folclorul bucureştean, şi al judeţelor danubiene din jur, ..mari gospodari  de crescători de oi şi grădinari…

 

 

Dar Arno ,fluviul care străbate Florenţa nu este aşa de molcom întotdeauna şi de paşnic, pentru că la câţiva ani revine umflat printre treptele de piatră , travertin sau marmură , ridicându-se până la cote ameţitoare pentru urbaniştii din Bucureşti şi de peste doi metri pe malul Galeriei Ufizzi, şi deseori te întrebi preţuind construcţiile ca nişte case – cetăţi  cu înalte balcoane ,meşterite cât mai sus de-o latură sau alta a fluviului amarnic răzvrătit deseori,.. când vine râul Arno de la munte umflat de ploi ?!

 

..tulbure şi zălud , umplut de resturi metalice de case şi de stânci sau lemne dezrădăcinate, cu trunchiurile lor cu tot, amar de vremuri cu repetiţie ! ..care suplineşte deseori  dezordinea prăbuşirii din cutremurele cu care noi suntem mai obişnuiţi.. şi nu prea ?!

 

 

 

Şi ajungem să traversăm un pod de mai jos de Ponte Vecchio,direcţionaţi către drumuri pe care nu le – am  mai parcurs anterior, şi nu greşim ! după cum vom vedea, atraşi de o mireasmă parfumată de flori proaspete de piersici şi caişi sau alte fructe sferice şi mici, ce sunt înghesuite de primăvara care dă să năboiască printre frunzişul ce stă încă liniştit ..dar de – abia  aşteaptă să le ia înainte !.. ,.. şi dacă mă uit la tufişuri şi la smocurile de iarbă,.. deja  le-a şi luat !

 

 

Primăvara la Florenţa , ca şi la Roma sau Veneţia ..este o rugăciune acceptată şi dăruită de cel de sus !

 

 

..Este un tipar anume de violentă scuturare din riturile amorfe ale iernii, şi desigur că la păgânii anonimi , pe care îi ştim din cărţi şi la precreştini sau creştinii secolelor V –VI , adică creştini deveniţi legatari  ocrotiţi şi netulburaţi ai lui Isus şi ai Imaculatei Fecioare,..

 

 

.. La Ei !, ..ca şi la noi toţi :

 

 

 Primăvara a căpătat sau capătă tulburătoare acorduri de sfinte imnuri, aşa cum putem vedea că l-au înrâurit pe artistul divin Botticelli, care face o pictură a Primăverii,în tabloul denumit generic ’ Venus ’ ..nelăsând-se ocolit de farmecele naturale ale frumosului anotimp, pe care îl simte subjugat ca artist.. şi chiar fără de prezenţă de sex,

 

 

..croindu-ne o incomparabilă viziune de zeitate blândă şi ocrotitoare mai ales a spiritului uman trezit la renaşterea vegetală şi a animalelor din jur,.. unind o  bucurie sfântă către tot ce se scutură de amorţeala iernii,.. de la ierburi şi flori, la micile gâze şi melci,.. sau păsări şi peşti ce zburdă prin – prejur ,voioase ..creând o uluitoare armonie cu sufletul privitorului, şi care apucă să-şi reamintească de Vivaldi cu logosul său închinat Primăverii ..din Anotimpurile sale ,.. al Veneţiei  închinat legământ !

 

 

Şi stăm topiţi de dragostea  naturii, ca nişte copii, lesne de ameţit cu nişte ierburi înflorite sau care înverzite, verificând aerian dârele de parfumuri cuprinse în circulaţia aerului peste pod sau dinspre poduri,.. aruncate ca numeroase legături definitive dintre malurile care poate uneori s-au simţit adverse pentru stăpânirea lor  temporară , asecensionată sau nu, la puterea  urbei !…

 

 

 Dar noi copii simţitori ai naturii şi libertăţii noastre mergem înainte,.. convinşi că avem întâlnire cu frumosul peste tot, chemaţi de imagini anonime  şi alese de noi, ca importante feţe ale unei Signorii vestite prin secole !..

 

.. De parcă pornind !..  am tras după noi tabloul în reamintire, sau ne-am lăsat unşi şi cufundaţi în băile de culoare şi ulei ale maeştrilor ,dovediţi mai apoi ca urmaşi  ai lui Botticelli,.. în simbolurile lor  vizuale ..

 

 

 

 

Trecând podul peste Arno, am avut senzaţia că ne despartem de  o Florenţă sclipitoare şi festivă, Florenţa cultului religios şi ne apropiem  de Florenţa ducală, absorbită de alianţele sale şi de eforturile sale militare,

 

.. Sunt multe simboluri care ne trimit spre spiritul luptător al oraşului, şi  Statuia lui Michelangelo ,care reprezintă un efeb mândru, ca întruchipare a lui David, reprezintă esenţa frumuseţii citadine responsabile, şi  este găzduită într-un spaţiu larg pe muntele Crucilor, ’ Monte al Croce ’ , în Piaţa Michelangelo, .. deasupra  oraşului..

 

 

La poalele acestei coline , spre ieşirea din Florenţa, suntem martori ai unei rămăşiţe din marile fortificaţii , sub forma unui turn de strajă şi apărare,un bastion  crenelat ,cu mai multe etaje,bine păstrat,şi care este mărturia, grijii cetăţii către supuşii sau vecinii ei, într-o vreme nu aşa de paşnici,.. nici ei şi nici timpurile acelea,.. petrecute în bătălii interminabile dintre cetăţi, sau chiar în interiorul cetăţii, ca şi lupta din Florenţa secolului XIII, între ghibelini şi guelfi !…

 

 

 

In apropiere de acest punct de reper se află casa  Rodolfo Siviano : un mic muzeu al omului de cultură de origine elveţiană, care în epoca post confruntării celui de al doilea război mondial, a fost ministru de externe al Italiei, şi comisar ONU şi european pentru reintegrarea operelor artistice jefuite de hitlerişti din Italia,.. şi a contribuit la refacerea patrimoniului Italian cu o mare competenţă, .. ajutând la recuperarea multor opere de artă luate de aliaţii germani,chiar din pinacotecile şi bisericile florentine.. sau din restul Europei vestice..

 

 

Am vizitat acest muzeu cu mare interes ..remarcând că ilustrul posesor al colecţiei avea preocupări multiple : de la arta plastică, la muzică şi arheologie : de la colecţia de obiecte etrusce,.. la armele de război din epoca renaşterii a lui Leonardo da Vinci..

 

 

 

 

Pe acest mal al fluviului Arno se poate vedea şi simţi mai bine spiritul florentin al istoriei  începând de la Palatul Pitti,.. al pinacotecii paladine ducale, la grădina Boboli, la Fortăreaţa Belvedere, ca şi la Monte al Croce ,.. un important complex ,aproape muzeistic : cu cimitirul său florentin, cu multe notabilităţi repauzate lângă biserica Miniato al Monte.

 

 

.. Pas cu pas, avem senzaţia că urmărim şi ne retragem,.. închizând pagină cu pagină o istorie multiseculară florentină, a unei curţi princiare, care odată înflorită şi înmiresmată , s-a stins încetul cu încetul, ..într-un cortegiu ce urca  neîntrerupt, pas cu pas, spre locul său de odihnă, la fel ca  spre aşezământul sepulcral de lângă biserica  Miniato al Monte , o clădire ridicată în marmură albă şi neagră ,cu portalul său caracteristic, veghind un cimitir select al multor oameni de vază din Florenţa .

 

 

Este interesantă ambianţa de sugestie a liniştei eterne, dar şi îndoliată neputinţă a familiilor vestite şi de-asemeni şi bogate ,de frunte ! a Florenţei, .. care şi-au retras ambiţiile din faţa  comandamentelor naturale ale vieţii şi ale morţii,.. care nu mai ţine seamă de privilegii,.. şi uneori chiar de faimă socială..

 

 

Este un spaţiu care pune o stavilă aşa de mare între bogăţia vieţii şi aspiraţiile ei,.. şi forma strânsă şi aproape pecetluită limitativ a spaţiului de după dispariţia singulară a sufletului, ..ce rămâne doar o părere !, sub forma unei tăceri puţin chemate .. să dea mereu un singur răspuns,..

 

 

.. Mai mult, un răspuns de dialog ..nesigur ! că întrebarea îţi este adresată din mulţime amorfă şi fără contur,.. tocmai ţie !,..

.. nesigur ! că  a răspunde, poate însemna ceva de importanţă generală sau personală, .. cel mult un afiş ceremonios ..de prezentare !, care este trecător şi nu prezintă siguranţa că este aşteptat !,.. şi în care autorul afişului, aşteaptă răbdător la rând :

.. prezentarea monotonă şi fără de şir…mai mult o enumerare ne întreruptă.. de goale situaţii şi ..fapte  ! …

 

 

De aşa ceva au parte chiar şi familiile ducale, ..de mult stăpâne ale oraşului,.. doar ei mai pot aprecia la lumini de opaiţ !, ce poate fi mai nimerit pentru a  te aduce , mai prezent .. în faţă :

 

..Vederea unei opere de artă comandate să te reprezinte, ca persoană sau ca mod de iubire şi gândire şi expusă într-o galerie Palatină , sau ..anunţul de pe piatra de mormânt, dintr-o biserică de primă mână .

 

 Această întâlnire cu neantul şi efectul său asupra călăuzelor omeneşti, ca forme legate de spiritualitate, este un reazem ,dar şi o barieră , şi cu ele totuşi nu suntem obişnuiţi…

 

 

 

Dar să părăsim aceste conclavuri de gândire, prea schematice şi strânse, ..şi să ne ocupăm de podoabele vieţii spre călătoria Muntelui al Croce..

 

 

Din mica piazzetă de la bastionul singuratec , se urcă trepte de nivel printr-o grădină cu vegetaţie, podoabă a gardurilor vii, pe lângă grote înşiruite fiecare având la picioarele deschiderii sale ..un mic Lac oval, sortit să aducă umezeala şi răcoarea în timpul călduroaselor veri florentine ..

..Pe alei şerpuite ajungem să străbatem o diferenţă de nivel destul de mare pe negândite, şi ajungem în piaţa care găzduieşte copia statuii lui Michelangelo : acel David desăvârşit..

 

 

El este răspunsul omenesc la dilemele deschise de trecerea vieţii în alte spaţii !

 

 

.. Modul în care el suportă această povară, este foarte bine ales ,… şi este o modalitate intuitivă exemplară care a fost dăruită Florenţei, de un mare maestru : ..Michelangelo ! la fel de mare,..ca şi construcţiile desăvârşite ale oraşului.. adunate în secole..

 

 

Este Emblema , care desface simplu nodul gordian al existenţei !,

 

 

Ea ne arată, pentru fiecare : de ce avem parte ?, şi ce putem opri lângă noi ?.. pentru care fel de speranţă ?,..pentru care fel de renume ?..

.. sau numai simplu : prezenţa sau absenţa ,..fără a nominaliza categoria ! :

 

.. Pentru că totuşi sugestionăm o prezenţă, a cărei dimensiune  nu o putem aprecia decât ocolitor, ..feriţi de piedicile care ne stau în cale.. mai mult sau mai puţin evazive , ..dar în sensuri definitive !..

 

.. Jocul curtenitor al viului ! , ..Pierderile sale, de neoprit !

.. Jocul convingerilor..atât de ferme !,.. închise într-un spaţiu al lipsei de convingeri !.. atribut fără atributuri..

 

.. doar dacă rememorările ..pot lua fiinţă , din nou !.. reamintind poveşti aprinse ..de convingeri :  ..vechi sau noi !

 

 

 

 

După multitudinea de spectatori, şi de turişti aduşi cu maşini închiriate ..ne dăm seama că efortul înţelegerii se întinde pe deasupra mai multor capete, şi este forţat să se coboare la străfulgerări de contacte de pricepere dintr-o organizare ..dezorganizată , ceea ce mi se pare o împotrivire către spiritul de eternitate !.. care nu are anume .. o scară a valorilor ..

 

 

..De fapt stau faţă în faţă :Miniato al Monte şi cei păstoriţi acolo în eternitate ! ..şi blazonul artistic al Florenţei : David, statuia lui Michelangelo la fel de vestită ca şi Domul,.. şi chiar  de o concepţie umană şi artistică sintetică .. mai reuşită,..

 

Şi aşa aici !  Cei urcaţi la înălţime sunt de fapt îndemnaţi, să se  înfrunte ..definitiv ! ,.. într-o competiţie propusă , poate mai forţat !,..

 

Cu toate că umanitatea nu este antagonică ..nici în simboluri, şi chiar ..nici în Florenţa !,..

 

.. dar exprimarea ei este un deliciu de competenţă şi de scară de simbol !, ..ca şi de sinteză a expresiei,.. şi desigur şi de personalitate !,..ori într-adevăr David a beneficiat de un moment de graţie a expresiei creatoare a sculptorului !,..şi el a fost singurul dăruit cu singurătatea de Creator Unic !..superioritate evidentă chiar şi în faţa celor din grupul de creatori ai Domului din Florenţa !

 

 

 PENTRU CĂ DOAR UNUL ESTE TREZIT DIN PIATRĂ LA O VIAŢĂ ETERNĂ,.. PE CÂND CEILALŢI SUNT COBORÂŢI ÎN PIATRĂ,CA RESEMNAŢI VEŞNIC ..LA TĂCERE : DAVID ŞI MINIATO AL MONTE CU  CIMITIRUL SĂU SELECT !..

 

 

 

 De fapt în Italia este foarte greu să faci abstracţie de farmecul culorii ca şi de farmecul construcţiei ..de parcă Italienii au fost una dintre cele mai îndreptate naţii către atracţia ” Litică ”  ,.. nu numai ca material dedicat rostuirii unor construcţii peste secole ,.. ci mai ales  pentru faptul că acest material amorf ,.. care pare chiar fără suflet ! ..capătă imediat,.. după ce se pleacă omul asupra ei ..Ea Piatra ! :

 

..O veritabilă chemare de a fi ocrotită cu pasiune şi fasonată până la extrem,.. PENTRU A ELIBERA ESENŢA SA : ..DE FORMĂ ŞI  DE SUGESTIE !

 

 

 

.. Aproape că sunt îndemnat de a socoti munca cu piatra,  asemănătoare cu munca folosind cuvintele ..ca material sublim de a găsii calea spre expresia definitivă, universală a momentului !,..sau a momentelor.. din cadrul existenţei în timp !

 

Şi nu mă mai miră !

.. de ce adun la un loc simbolul Pietrei şi al Cuvântului alături de existenţa milenară şi istorică a Comunităţii Italiene,..ca proprietara definitivă ale acestor locuri denumite geografic : Peninsula italică , ..

 

.. Pentru că sub puterea Cuvântului şi a Pietrei s-a definit istoric ..poporul Italian !

 

 Iar ..Conjunctura dintre Piatră şi Latinitate a făurit simbolul unei civilizaţii de ordine şi gândire,.. de lege şi dăinuire,.. aşa cum o simţim cu toţii cu respect !,

 

 

.. respect care  a influenţat şi pe alţii,..în timp !..încercând în felurite moduri să copieze,.. sau să mimeze măcar ordinea conglomeratului ca lege a organizării puterii în jurul unor etnii , dorite asemănătoare.. folosind la un loc : Piatra construcţiilor, Legea cuvântului, Legea puterii în sprijinul Organizării pe temei republican sau imperial ca Uniune de confederaţii…, devenit statistic un obicei major de exprimare al organizării habituale, dorită ..desăvârşită !

 

 

 .. Când socotesc că multe seminţii s-au adunat printr-o contopire  desăvârşită alături ! ,.. cum au fost odinioară neamurile gotice : longobarzii,ostrogoţii şi vizigoţii,.. sau neamuri tracice din Iliria , şi din Orientul mijlociu,.. plimbate odinioară din Galia şi Hispania, Macedonia , Dacia sau Cartagina,..

  ..din compoziţia heteroclită ,de odinioară a marelui Imperiu Roman :

 

Era aceasta, pe atunci, un drum : al grânelor şi un drum al legiunilor puterii imperiale,.. care muta popoare după interesele legate de o convieţuire comună, rotunjită într-un perimetru aproape strâmt al Peninsularilor, locuitori liberi sau sclavi din jurul Romei .. din jurul Centrului puterii Romane ! 

 

 

Şi ei ! Romanii, sau Italienii au rămas din totdeauna înlănţuiţi de extazul Pietrei şi al Cuvântului ,oratori ai descrierii emoţiilor prin cele două forme devenite nepieritoare: Logosul şi forma sau expresia Litică : una care zboară şi alta care rămâne prizoneră, ..

 

Dar  ambele chintesenţe a expresiei prin forme şi decupaj de volume.. urmărite prin ochiul gândirii !

 

 

..Şi să ne apropiem de  religie şi de gâlceava reprezentării Domnului Ceresc prin arta grafică sau arta sculpturală ,când simţim egalitatea expresională a emoţiilor şi de partea Logosului şi de partea reprezentării sculpturale,.. prin statui cuprinse în piatră ! ..la fel de egală .

 

 

.. Similitudinea  egalizatoare care face din expresia formelor o oglindă cel puţin egală, dacă nu avantajată,.. de secvenţa unică a puterii privirii : de a prinde instantaneu cheia descrierii unui volum sculptural, a unor trăiri reputate ale Creatorului uman, sculptor de piatră , ..faţă de expresie prin logos, a acelei descrieri beletristice .. întinse şi cuprinzătoare..

 

..dar aşchii de piatră zboară în jur, despărţite de carnea pietrei rămase definitiv pe loc !,.. pe când cuvintele pot deveni  prin înlocuire o expresie mai simplă şi mai elocventă,.. care se lasă căutată  şi înlocuită ! ..prin disputa care se cere mulţumită !

 

Cuvântul nu este definitiv ca piatra.. el  nu este o sentinţă definitivă !.. decât după ce se câştigă convingerea  ! Pietrei îi este de ajuns expunerea în faţa privirii, ..urmată de o evaluare repetată ..

 

 

.. Aşa cum  numai Dumnezeu a fost iniţial sculptor în lut,.. constrâns de a găsi materialul care să definească calităţile vieţii ! asemănătoare  viului,.. şi nu a folosit logosul la această categorie de realitate ,cu toată  că în îndemânarea sa, recunoscută în celelalte faceri de forme fizice, atât de cuprinzătoare,.. se bizuia pe  Logos !      

                               

 

Şi să revenim la Monte al Croce, Muntele cu cruci !, monumentul sepulcral care îmbină alături de statuia lui David, şi sensul  legăturii cereşti cu omul, devenit o umbră, adusă la judecata drepţilor !, alegorie susţinută de societatea aristocrată din Florenţa…Fantezia estetică a conducătorilor administrativi ai urbei a plasat cu un prilej comemorativ o copie a renumitei statui a lui Michelangelo, în piaţa cu acelaşi nume, alături de Monte al Croce , posibil în deceniul 7-8 al secolului XX,dând naştere interpretării, poate nevoite, aşa cum am descris-o eu mai sus,..

 

.. dar ţinând seama de excepţionalul spirit  de analiză al florentinilor, obişnuiţi cu îngemănarea simbolistică artistică, nimic nu este o coincidenţă gratuită, poate şi Michelangelo, obişnuit cu acele capcane ale renumelui său, ar fi acceptat o astfel de antiteză eternă dintre spiritul viu al formelor sale şi spiritele îngemănate , şi reunite ale unei biserici la căpătăiul unor morminte aristocratice, .. adunate de secole !..Cu toate că iniţial David-ul său era  dedicat gloriei eterne adusă Signoriei, şi a comanditarului său un  Papă luptător care era într-un război permanent cu împăratul german al imperiului romanic şi cu oraşele lombarde vasale, ..în care strălucea periculos Milano de tradiţie longobardă .

 

 

 

Dar aici vom spune istoria luptei dintre guelfi şi ghibelini : Încă din secolul XII şi pînă de secolul XV au existat lupte fratricide  între cetăţenii Florenţei , de multe ori chiar în aceleaşi familii unii se înrolau în armate opuse şi care se luptau sângeros între ele : Guelfii erau credincioşi Vaticanului , iar ghibelini erau  susţinătorii împăratului german,dar se pare că gâlceava era legată de pricini istorice şi mai vechi de pe vremea lui Carol cel Mare şi a lui Theodoric cel Mare, regele ostrogot, devenit primul got imperator roman , şi care a mutat capitala imperiului roman de apus de la Roma la Ravenna din 489 până în 524,d.ch.

 

A urmat o repopulare a Italiei cu ramurile de populaţie gotică : de ostrogoţi, de wisigoţi, şi de longobarzi,..  şi o amestecare lentă cu italienii neaoşi !.

 

 

 

Dar iată povestea unor obiceiuri florentine,care au dus la alegerea patroanei oraşului,şi au fixat sărbătoarea religioasă a începerii Noului An de Buna Vestire cu data de 25 martie.. încă din secolul XIII.

 

După minunea petrecută în faţa lor ,când o icoana a sfintei fecioare se spune că a apărut cernită deplângând ura şi luptele fratricide ale florentinilor guelfi şi ghibelini : de ajungeau să se omoare frate cu frate, sau copil cu părinte ! minune apărută în faţa unor cete de cântăreţi “laudesi”: trubaduri religioşi care ridicau imnuri de cinstire Imaculatei Fecioare ..la răspântii de drum , în faţa altarelor şi crucilor purtătoare ale acestei icoane,..

 

..Şi pe când în 1233, de ziua Adormirii Maicii Domnului  sunt cutremuraţi de viziunea Fecioarei îndoliate, cei 7 colegi,  cîntăreţi , au hotărât să întemeieze o congregaţie religioasă a “Slujitorilor Preacuratei Fecioare Maria”, şi au denumit întăi această societate “ Maria îndurerată”: unde au hotărât să urmeze o viaţă monahală, după canoane  într-o mică capelă :

 

.. Şi s-au retras la biserica-capelă de pe muntele Senario, din capul cartierului periferic Cafagio, din Florenţa,.. trăind rezervat numai în fapte bune !,..

 

.. ulterior societatea lor s-a transformat în “Ordinul Slujitorilor Preacuratei Fecioare Maria ”, iar bisericuţa capelă a fost înlocuită cu o mare biserică pe muntele Senario,.. cu hramul Bunei Vestiri ! de fapt numele lor de Slujitori ai Sfintei Fecioare.. li s-a tras de la copilul care văzându-i trecând pe muntele Senario, pe lângă curtea sa ,.. a spus mamei sale că  : iată că sosesc  servitorii Mariei !

 

Ei îşi meritau numele pentru că deja lepădaseră viaţa obişnuită si straiele scumpe şi bogate şi chiar şi pumnalele ,.. fiind la origine cu toţii neamuri de nobili florentini !  

 

 

Conflictele dintre guelfi apărători ai Papei şi ghibelinii susţinători ai împăratului germanic au culminat cu izgonirea în două rânduri a guelfilor din Florenţa în anii 1248 şi 1260, de-abia mai târziu guelfii au revenit cu forţele Papale izgonind din oraş pe ghibelini în 1251  şi repetat în 1266,..

 

.. Memorabile au fost luptele de la Montaperti pe râul Arbia şi de la  Empoli, unde Farinata un nobil Ghibelin le-a ţinut piept tuturor guelfilor care voiau să radă Florenţa de pe suprafaţa pământului.. oprindu-i de a intra în Florenţa !

 

 

Ca omagiu Ordinului Slujitorilor Mariei pe 25 martie ziua Bunei vestirii, a Fecioarei Maria,.. a rămas ca data a sărbătoririi Patroanei Florenţei Sfânta Maria, socotită ca şi cea dintăi zi de sărbătorire a Anului Nou !, rămasă aşa neschimbată în toată Italia !.. până în 1749 !..

 

 

 

Acum identificaţi mesajul istoric amintit mai sus : cu Monte al Croce

( ’ muntele cu Cruci ’ !),  şi cu mausoleele cimitirului nobiliar, şi cu biserica somptuoasă .. ridicată în faţa mormintelor de marmură  roşie – maronie de pe Monte al Croce,..

.. Aceste informaţii sunt luate de pe internet   : azi 17 februarie !, ziua de sfinţire a celor 7 slujitori,din secolul XII,.. hotărâre papală  fiind luată în 1888 ! .. Când au fost canonizaţi toţi  cei 7 în ziuă comună !.. de papa Leon al XIII-lea .

 

 

 O coincidenţe de informare …de fapt mai multe coincidenţe,.. dorinţa de al vizita ,.. hotărâre luată neaşteptat chiar în ultima dimineaţă ..înainte de a lua avionul de întoarcere,.. singura dimineaţă .. cu soare !,.. şi iată că aceste coincidenţe au continuat şi acuma .. după 2 ani ! necunoscând atunci povestea de pe muntele Senario cu ceata celor 7 sfinţi numiţi  Servii  Mariei Fecioara Sfântă,..tineri nobili îndrăgind meseria de’Laudesi’.. şi părăsind apoi laicitatea, .. după minunea  făcută de icoană !

 

 

 

Părăsim atmosfera,.. simţită ca mai încordată mai ales la vizitarea,.. muntelui cu Cruci !, neuitând să reamintim că în perioada istoriei Servitorilor Mariei a trăti şi messerul Dante Aligheri cel mai mare literat italian, de până în prezent, întemeietorul limbii literare vii !,.. care era de familie modestă de negustori, având totuşi un strămoş luptător al cruciadelor cavalerul Cacciaguida degli Elisei, care fusese investit cavaler de Conrad III şi murise în cea de-a doua Cruciada, către jumatatea sec. XII.

  

Se zice că denumirea de Aligheri vine de la soţia acestui cavaler din secolul XII sau de la denumirea : de aripă,aflată la simbolul marţial al familiei cavalerului !

 

 

 

Familia lui Dante era tradiţional guelfă, dar cum erau două ramuri: cei albi care sprijineau independenţa solitară a Florenţei,.. şi cei negri care acceptau  suveranitatea definitivă, numai a Papei !,.. facem nota lămuritoare că Dante era guelf Alb !, şi a suferit multe piedici ..lucrarea sa : ”Monarchia” fiind interzisă şi arsă pe rug  în piaţa publică, chiar în Florenţa,.. şi interzisă de papalitate,peste tot în Europa catolică !,..

odată cu izgonirea sa !..deşi scrisese şi publicase deja.. ”Divina Comedie” !,

 

 

Nu este de mirare că acest”Monte al Croce”, este o colină şi acuma disputată,.. fiecare dintre rude amintindu-şi din ce partidă făceau parte răposaţii, scuzându-i şi pe unii şi pe alţii,.. şi de fapt mândrindu-se toată lumea cu viţele lor nobile şi intransigente de demult ! .. adunându–i pe toţi italienii contemporani  sau nu,..şi  pe cei iubitori de guelfi şi pe cei  de ghibelini,.. la căpătăiul singurei mari Naţii : Naţiunea Italiană !..

 

 

..dar fiind oameni ţâfnoşi şi de temperament,.. posibil că această pricină veche a fost ascunsă de civilitatea celor două facţiuni.. de fapt nimeni nu mi-a dat a înţelege ceva despre statutul Muntelui Crucilor !, şi despre disputa lor veche de peste 750 de ani !,..

 

.. Şi de fapt fac observaţia sinceră ..că nu se amintesc pricinile politice ale alianţelor trecătoare din al doilea război mondial, ..şi intenţia mea de a vizita Muntele Crucilor ,.. nu a fost comentată în nici un fel !  

 

 

Monte al Croce rămâne o instituţie adânc cufundată în istoria sa.. şi între palatul Pitti, şi grădina sa superbă Boboli, pe de o parte şi cartierul San Giorgio şi fortăreaţa La Belvedere,..rămân ascunse multe din subiectele de comentat !..

 

 

..Şi totuşi acesta este un cartier cu aşezări–ferme de rezidenţiali foarte bogaţi,  .. dar extrem de retrase publicului !..

 

.. Iar ca o urmă a disputelor, pe partea mai răsărită a dealului San Giorgio, imediat la umbra fortăreţei,.. au stat retraşi şi liberi în vremea lui Lorenzzo Magnificul , şi mai apoi ,în alte epoci ulterioare : foarte multe personalităţi, care păreau că iubesc mai mult pe ghibelini,.. şi se simt incomodaţi de  tradiţionali guelfi,.. sau urmaşii lor :

 

 

Astfel pe San Giorgio a locuit Galileo Galilei,.. cărturarul geometru şi astronom, care a fost în dispută cu biserica Papală,la timpul său, un Puccini compozitorul ,Friedrich Nietzsche filozoful, Schopenhauer filozoful,Ceaikovsky compozitorul , Bella Bartok compozitorul , şi alţii.. care au fost atraşi de faima artistică ,.. şi de atmosfera de pace ..lesne de găsit pe Colina San Giorgio ..de unde se vede superb şi acum Florenţa ,..la picioarele noastre !.. printre ramuri de piersici roz înfloriţi..

..Tot aici semnalăm poziţia aşezării şi a Bisericii ortodoxe româneşti ! ..singura din Florenţa !  

 

 

 

Părăsim platoul de pe Monte al Croce, şi ne îndreptăm  ocolitor spre capătul apropiat al colinei Cartierului San Giorgio, luând la pas şoseau care şerpuieşte ,încet spre piaţa Galileo Galilei ,..

 

 

Astfel avem priveliştea unei alegorii potrivite cu o vale adâncă  acoperită de livezile de piersici şi caişi care acoperă pe multe hectare, ..terenul dintre biserica Miniato al Croce şi Fortăreaţa – bastion Belevedere, suntem ocrotiţi de o însingurare demnă de armistiţiul temporar al Guelfilor cu Ghibelini, şi în această mică oază  de linişte,mergem pe drumurile aproape pustii, care coboară printre verdeaţa câmpurilor, şi a livezilor spre cartierul San Giorgio, pe nişte mici stradele foarte înguste,de fapt am intrat din nou în perimetrul Florenţei, pe care  îl batem pas cu pas..

 

 

Suntem pe calea San Giorgio şi deocamdată avem în dreapta noastră un gard de ciment,din prefabricate,şi după multe coturi parcurgem fermele aflate la stânga noastră..cu Vile somptuoase şi  acareturile lor , închizând domenii vechi de mai multe generaţii  prin garduri metalice a l’art Nouveau,..

 

.. doar de coturile străzii, ne putem plânge şi de îngustimea drumului, fără perspectivă , către valea albită de piersicii în floare,.. din când în când mai trece câte o maşină familiară ..iar numai apariţia unor clădiri aşezate direct la stradă, .. ne dă senzaţia de locuire fără oprelişti..  

 

 

.. Printre aceste frumoase vile găsim blazoane multe şi tăbliţe comemorative pentru ilustre personaje, care au locuit din vremuri vechi pe aici :

..dăm de casa cu etaj a lui Galileo Galilei, foarte impunătoare, având semnalată trecerea  lui Galilei printr-un taler de faianţă care cuprinde efigia în culori de smalţ a învăţatului aflat în conflict cu biserica,..susţinând că pământul totuşi se mişcă !

 

.. si apoi apar vechi vile care anunţă trecerea unui Ceiakovsky, Nietzsche, Puccini , Schopenhauer, sau Bella Bartok,  dar ..uneori avem păstrată numai tăbliţa indicatoare, peste câte o clădire nouă din secolul XIX, şi bănuiesc că este comemorat locul unde vechea clădire a fost înlocuită ,cu una nouă,..

 

..dar nu ne pasă aşa cum credeam,simpla informaţie care reaminteşte trecerea unui ilustru om îţi reaprinde evlavia că priveşti laolaltă cu acesta,iarăşi peisajul primăvăratec al Italiei  florentine..

 

 

Sunt multe gărduleţe de verdeaţă, sălcii,pini mediteraneeni,sau mai rari brazi, .. şi bulgării rotunzi alb–roz, ai piersicilor în floare şi constatăm că suntem deja pe un caldarâm de stradă orăşenească, cu bordurile acoperite de maşini, multicolore ca şi casele  .. pe lângă care trecem,.. coborând mereu la vale..

Aici descoperim şi portalul Bisericii orthodoxe române undeva pe stânga, .. dar este închisă fiind destul de dimineaţă,.. sau poate fiind în renovare ?..

 

 

Cotim la dreapta pentru a ajunge spre bastionul fortăreţei în formă de stea,.. şi avem prilejul să admirăm construcţia refăcută la majora sa prezenţă : contraforturi, groase ziduri ,etajate clădiri superioare ale vechii garnizoane,

şi antablamente de porţi : deschideri pentru carele de lemn care aduceau provizii, şi erau obligate la urcuş pe o podină ce nu era netedă nicicum,având construite orizontale opritori din acelaşi material de bordură de granit , pentru  ca aceste grele care .. să nu alunece la vale !..

 

La intrare stăteau, ca la fiecare cetate,.. grele sfere de calcar, ghiulele aşezate în grămezi rectangulare,.. garnizoana îşi arăta permanent dorinţa de a stăvili orice încercare .. de a fi  izgonită fără luptă !

 

 

.. Deşi era un vânt puternic am privit de sus priveliştea denumită Belvedere,  luptându –ne  şi cu imaginile unei expoziţii sculpturale non – figurative cu subiecte legate de folosirea paşnică a energiei : forme alegorice de buşoane folosite în depanajul circuitelor electrice casnice sau uzinale , din materiale de sticlă,sau de magmă sticloasă fără elongaţie spirituală, decât prin dimensiunile supuse unei magnitudini fără constant suport ideatic .. în real !

 

Rămâne constantă numai încleştarea de peste secole a unor rivalităţi de opinii, care au degenerat în lupte fratricide,.. pentru idealurile socotite acum, aproape străine.. dar acestea sunt metehne care ies deseori la iveală în fiecare societate, ..  şi cu alte prilejuri,.. devenite uitate peste timpuri,.. sau minore ! .

 

 

                                                                         

                                                          *

 

 

 

 

 

@

 

 

 

 

 

 

A Italia ,Florenţa,o dimineaţă aleasă spre a vizita Monte d’al Croce şi împrejurimile fortului Belvedere, care acoperă Palatul Pitti, pe malul drept al fluviului Arno